S-au gândit ei că „șușaua”-i mai dreaptă când ungi gâtleju’ cu alcool. Permisul? Opțional și el.

0
Foto caracter ilustrativ

Două persoane sunt cercetate de polițiști pentru infracțiuni comise la regimul circulației rutiere.  Cei în cauză au fost depistați în trafic în timp ce conduceau un autoturism sub influența alcoolului sau fără a deține permis de conducere.

La data de 23 februarie a.c., polițiștii din cadrul Poliției orașului Bicaz au depistat un bărbat, de 33 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 155 F, în localitatea Ceahlău.

Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto din Ceahlău, a fost testat alcoolscopic, rezultatul indicând o concentrație de peste 1,10 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la spital, unde i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii, cu exactitate, a alcoolemiei.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și sub influența alcoolului.

***

Azi-noapte, în jurul orei 01.00, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Bicaz au depistat un bărbat de 26 de ani, din Bicaz, care conducea un autoturism pe DN 15, în localitatea Tarcău, fiind sub influența băuturilor alcoolice.

Conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, iar rezultatul a indicat o concentrație de peste 1,00 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la spital, unde i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii, cu exactitate, a alcoolemiei.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

Sursa: IPJ Neamț

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate