S-a întâmplat în deal, la Bisericani…

Vineri, 1 octombrie, paraclisul Mănăstirii Bisericani şi-a serbat hramul „Acoperământul Maicii Domnului”, prilej cu care au fost prăznuiţi şi Cuvioşii Iosif şi Chiriac de la Bisericani. Procesiunea spre platoul Muntelui Simon de la Bisericani a adunat sute de credincioşi şi slujitori ai Bisericii Ortodoxe. Tot la Bisericani se află moaştele celor doi sfinţi, Iosif şi Chiriac, care sunt scoase în ziua hramului din paraclis şi depuse spre închinarea credincioşilor.

Intreaga procesiune este de fapt un pelerinaj către peştera Cuviosului Chiriac, ale cărui moaşte le-a sărutat şi Mitropolitul Moldovei, Sfântul Dosoftei. În această peşteră, Sfântul Chiriac  a vieţuit în condiţii aspre, timp de 60 de ani.

Sfântului Iosif i se datorează ridicarea primei biserici din lemn, în secolul al XV-lea, pe platoul de la Bisericani. În anul 1476, după bătălia de la Războieni, biserica din lemn a fost jefuită şi incendiată de turci, iar în anul 1498, incendiată de tătari. In aceste condiţii, monahii au vrut să părăsească aceste locuri pentru a se stabili la Sfântul Munte Athos. Tradiţia spune că Maica Domnului este cea care i-a oprit să plece în momentul în care li s-a revelat dintr-un trunchi de stejar şi le-a spus că „şi aici este grădina mea.” În acel stejar, Cuviosul Iosif a aşezat o icoană a Maicii Domnului, iar locul se numeşte până în zilele noastre „La Sfânta Iconiţă“. Denumirea de Bisericani provine de la faptul că în această zonă exista o vatră monahală renumită pentru faptul că exista un ritual de rugăciune continuă în biserică, realizat prin rotaţia călugărilor la citirea Psaltirii. Pentru aceasta ei au primit denumirea de “bisericoşi” sau “bisericani”, de unde şi numele mănăstirii.

Conform pisaniei existente pe zidul biserici ctitorite pe locul bisericii din lemn se află următoarele date istorice: “Această sfântă biserică ce prăznuieşte Buna Vestire, fiind întâiu zidită de Ştefan Vodă fiul lui Bogdan Vodă, din leat 7020 (1512) şi fiind învechită şi pornită spre răsipire s-au prefăcut din temelie de iznoavă cu ajutorul şi mila lui Dumnezeu, în zilele luminatului Domnului nostru Constantin Dimitrie Moruzu Voievod, prin silinţa şi osteneala ieromonahului Ioil, egumen de Bisericani, leat 1786, iunie 20.” Cercetările istorice atestă, totuşi, o serie de erori, una dintre ele fiind anul 1512, dată irelevantă, deoarece Ştefăniţă Vodă, nepotul lui Ştefan cel Mare urcă pe tron abia în 1517. Nu este exclus ca cel ce a realizat această inscripţie să fi copiat greşit data respectivă de pe cea originală. Mai mult decât atât, documentele de arhivă din mănăstirea Bisericani atestă faptul că piatra de temelie ar fi fost pusă cu mult timp înainte de anul 1512, în timpul domniei lui Ştefan cel Mare. Pe de altă parte, s-a constatat că refacerea din 1786 nu a fost chiar totală, deoarece s-a mai păstrat pronaosul din 1637 cu camera clopotelor de deasupra sa.

În anul 1873, regele Carol I transformă clădirile mănăstirii în penitenciar, iar din 1911 se înfiinţează aici un azil pentru oamenii bolnavi de tuberculoză.

Mănăstirea Bisericani a redevenit mănăstire de sine stătătoare in anul 1998, an în care s-a construit paraclisul “La iconiţă”. Clădirea înglobează şi stejarul care în anul 1968 a fost tăiat în perioada regimului comunist pe motiv că locul unde se afla icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului devenise un loc de pelerinaj. În 1999, PF Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, a sfinţit lăcaşul cu ocazia împlinirii a 500 de ani de la arătarea Maicii Domnului.

Până aici toate bune şi frumoase. Însă în condiţiile în care această mănăstire a avut o istorie zbuciumată, am putea spune, şi asta o demonstrează documentele istorice, trecând de la statutul de mănăstire la penitenciar, şi revenind târziu la statutul de mănăstire, se pare că mulţi dintre cei responsabili cu gestionarea patrimoniului din Neamţ pierd din vedere esenţialul. Faptul că în incinta mănăstirii există un monument extrem de valoros şi anume biserica veche de 500 de ani.

Din constatările noastre, cauza blocării unei posibile alocări de fonduri pentru lucrările de conservare şi restaurare ale bisericii este lipsa de comunicare între conducerea mănăstirii şi autorităţire din cadrul Ministerului Culturii şi Cultelor. Se pare că există interes mai mare din partea conducerii mănăstrii să construiască o nouă biserică decât purtarea de grijă faţă de moştenirea istorică de sute de ani. Motivul pe care conducerea mănăstirii îşi argumentează dezinteresul este teama credincioşilor de a nu se contamina cu TBC de la bolnavii care sunt internaţi în sanatoriul ce înconjoară biserica veche.

M.I.