Roxana Mihăilă, noua achiziție a ALDE Piatra-Neamț

0

Roxana Mihăilă este noul președinte al Organizației de Femei ALDE Piatra-Neamț.

Unii dintre adversarii politici, cum ar fi primarii PSD de pe valea Muntelui sau chiar și primarul PNL de la Piatra-Neamț, credem că nu se simt deloc confortabil văzând-o pe această femeie la ALDE, deoarece o cunosc din alte acțiuni ale ei făcute pe linie de ONG administrativ sau de drepturile omului și o știu cât de combativă e și că nu mimează lupte, ci chiar le duce, uneori cu ”victime”.

De asemenea, Roxana Mihăilă este cea care a organizat mitingul împotriva deciziei controversate a Tribunalului Prahova, referitoare la stabilirea limitelor de hotar dintre teritoriul administrativ al orașului Gheorgheni și teritoriul administrativ al comunei Bicaz-Chei.( Despre subiect, mai multe detalii AICI ).

Doamna Roxana Mihăilă a fost întrebată în cadrul conferinței organizate la sediul ALDE din Piatra-Neamț dacă a fost în zona respectivă și dacă a stat de vorbă cu oamenii de acolo sau dacă demersurile ei au fost doar declarative sau locale.

Am fost de mai multe ori în acea zonă și țin legătura în permanență cu oamenii de acolo. Am o listă întreagă cu nume, persoane cu funcții sau fizice. De asemenea, colaborez cu persoanele care mă pot ajuta în privința documentelor, să vedem exact care este situația și cum putem să ajutăm efectiv. Ne dorim să ne unim, ONG-uri , avocați, istorici, încât să avem calitatea de intervenient accesoriu în recurs. E o procedură care durează, anevoiosă. Spre exemplu, avem la studiu peste 200 de documente diverse, care trebuie verificate, studiate dacă au legătură cu această cauză. Voi merge până la capăt.”, a precizat Roxana Mihăilă.

Ne este puțin milă de cei care o vor avea ca adversar politic pe Roxana Mihăilă și le urăm baftă, că vor avea nevoie.

Iosub Robert

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate