Județul Neamț a pierdut în instanță zona de defileu din Cheile Bicazului

0

Cadrul legal al organizării administrativ-teritoriale din România îl reprezintă Legea nr. 2/1968 privind organizarea administrativă a teritoriului Republicii Socialiste România, cu modificările ulterioare. Anexa legii menţionate enumeră localităţile care aparţin fiecărui judeţ, fiind astfel delimitate administrativ teritoriile judeţelor.

Limitele teritoriale ale judeţelor coincid cu hotarele administrative ale localităţilor din judeţul respectiv şi din judeţele învecinate.

Având în vedere faptul că de la apariţia Legii nr. 2/1968 în aceste zone s-au produs numeroase schimbări, conducerea Consiliului Judeţean Harghita a considerat ca fiind necesară clarificarea unor probleme ce ţin de delimitarea hotarelor administrative ale localităţilor din judeţ.

Potrivit CJ Harghita, în anul 2009 mai mult de 120 ordine au fost emise de prefect, în vederea clarificării hotarelor administrative ale localităţilor din judeţ.

Totuşi, în urma analizării situaţiilor reale existente cu privire la delimitarea administrativ-teritorială dintre judeţele Harghita şi Neamţ, s-au constatat o serie de divergenţe în privinţa hotarelor administrative.

Există două litigii:

  • Municipiul Gheorgheni – Comuna Bicaz-Chei
  • Municipiul Gheorgheni – Comuna Dămuc

Ca rezultat al acestor litigii avem în județul Neamț un sat care se cheamă Trei Fântâni, localitate care e oficial pe teritoriul Neamțului, dar oamenii sunt înregistrați și plătesc taxe și impozite în Harghita. (click aici pentru subiect).

În ceea ce privește litigiul cu Bicaz-Chei, județul Neamț se judecă cu cei din Harghita de peste 10 ani pentru a stabili unde este granița dintre județe în zona Cheilor Bicazului.

Acum, o instanță a dat o hotărâre care NU e definitivă (click aici pentru sentință), deci procesul va mai dura mulți ani, prin care stabilește limita dintre județe așa cum era dintotdeauna, adică județul Neamț se termină la intrarea în defileul cheilor într-o zonă denumită chiar de localnici ”La limită”.

Decizia dată pe 12 iunie de Tribunalul Prahova spune:

„Constată că prin încheierea de Ședință din 24.03.2014 instanța s-a pronunțat asupra excepției prescripției dreptului material la acțiune, în sensul respingerii acesteia. Admite cererea de chemare în judecată. Anulează procesul-verbal având ca obiect stabilirea traseului hotarului administrativ, emis în anul 1998. Admite cererea de intervenție accesorie formulată de Consiliul Județean Harghita. Stabilește linia de hotar dintre teritoriul administrativ al orașului Gheorgheni și teritoriul administrativ al comunei Bicaz – Chei , astfel: DN 12 Gheorgheni (DN 1)-Lacul Roșu-limita Jud. Neamț o +ooo 32 +32,ooo Km., conform HOTĂRÂRII NR. 540/2000 din 22/06/2000 Publicat în Monitorul Oficial, Partea I NR. 338 din 20.07.2000. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12.06.2019. 
Document: Hotarâre  856/2019  12.06.2019

INSTITUŢIA PREFECTULUI JUDEŢULUI NEAMŢIntervenient
MUNICIPIUL GHEORGHENI PRIN PRIMARReclamant Reclamant
CONSILIUL JUDETEAN HARGHITAIntervenient Intervenient
COMUNA BICAZ CHEI PRIN PRIMARPârât Pârât
OFICIUL DE CADASTRU SI PUBLICITATE IMOBILIARA HARGHITAPârât Pârât
SC SATELIT N.T. SRLPârât Pârât
JUDEŢUL NEAMŢ,PRIN VICEPREŞEDINTELE CONSILIULUI JUDEŢEAN NEAMŢIntervenient
OFICIUL DE CADASTRU ŞI PUBLICITATE IMOBILIARĂ NEAMŢIntervenient
BENEDEK GISELLA in calitate de mostenitorIntervenient în nume propriu
ROMFELD JANOSIntervenient în nume propriu
PREFECTUL JUDEŢULUI HARGHITAIntervenient
BENEDEK CSABA IN CALITATE DE MOSTENITORIntervenient în nume propriu
CONSILIUL JUDEŢEAN NEAMŢ – PIATRA NEAMŢ,Pârât
JUDETUL HARGHITAIntervenient

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate