Roata arogantei se invarte in sistemul sanitar nemtean

3

Dupa ani de zile in care foarte multe cadre medicale au fost arogante cu pacientii si au cerut si primit foloase necuvenite din partea pacientilor, acum s-au trezit brusc ca cineva le baga si lor mana in buzunar si, pe deasupra, le imparte, fara economie, aceeasi atitudine aroganta pe care au impartit-o ei ani de zile pacientilor.
Desigur ca nu putem generaliza si nu putem pune toate cadrele medicale in aceeasi oala, dar in opinia noastra cadrele medicale cinstite sunt mult mai vinovate decat restul pentru ca au stat si au vizionat in liniste filmul cu distrugerea sistemului sanitar nemtean.

Privit punctual, subiectul cu reducerea discriminatorie a salariilor unor cadre medicale nemtene este o drama, dar cine sa le mai ia apararea dupa ce ani de zile toti am platit deopotriva, in regim paralel si cu miros de mita, majoritatea serviciilor medicale?
Pe motivul reducerilor de salarii, cateva cadre medicale au incercat sa simuleze o greva la care au participat doar cateva zeci de persoane, in special din cadrul celor transferati de la fostele spitale, Roznov si Bicaz. Colegii lor din Piatra Neamt nu s-au chinuit sa vina in sustinerea protestului spontan, deoarece niciodata nu se va putea compara asistenta care vine cu Audi la serviciu si locuieste la cateva sute de metri de spital cu o asistenta care vine de la Roznov cu autobuzul.
Greva s-a domolit cu ideea de a da in judecata spitalul, iar la cum merge sistemul de justitie din Romania sunt sanse reale ca procesele sa fie castigate de urmasii grevistilor de azi.
Va prezentam opiniile liderei de sindicat si ale presedintelui OAMRN:

Ne pare rau pentru victimele colaterale din sistemul de sanatate nemtean dar nimeni nu se inghesuieste sa  ia apararea unui sistem incompetent si corupt pana in „maduva oaselor”, iar pana ce nu se va rezolva aceasta problema de imagine lucrurile nu vor merge decat din rau in mai rau. Deja in Neamt suntem la nivelul la care daca dai mita unui cadru medical sau unui preot nici nu se mai folosesc notiunile de „mita” sau „spaga”. S-a ajuns ca aceste lucruri  sa fie normale si de neconceput altfel.
Oricum ramane de notat atitudinea colegiala a cadrelor medicale nemtene care se sprijina in permanenta unele pe altele si sunt atat de unite ca, de fiecare data cand se aduna sa protesteze , poti sa le numeri folosind betele dintr-o singura cutie de chibrituri.

Iosub Robert

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
3 Comentarii
  1. NATIONALISTU` spune

    Cand nu te duce mintea,atat esti in stare sa scrii.Si autorul si „comentatorii”(e bine macar ca sunt doar doi;ma asteptam la mult mai multi pe acelasi ton;probabil inca nu au invatat sa scrie).Ce o sa ziceti cand nu vor mai fi deloc medici? Nu vreau sa dezvolt prea mult ca n-am cu cine,pentru ca asta e judetul si asta e tara.In curand asa va fi planeta.Problema este extrem de simpla.Un medic bun,ca sa fie in continuare bun si la curent cu tot ce ste nou in medicina (Atentie! Medicina.Nu zidarie sau gauritori filetatori)are nevoie de bani,ca sa-si procure tot felul de materiale de studiu,ca sa participe la fel de fel reuniuni pe teme medicale,aparatura,etc. Si nu in ultimul rand pentru ca sa aiba un nivel de trai cat de cat ridicat si sa nu se gandeasca atunci cand opereaza pe creier(pardon! la voi nu se poate)sau alt organ, pe unul din cei care sunteti aprigi „comentatori si acuzatori” a toate stiutori,la vreo factura restanta ori ca si-a lasat copilul singur in casa pentru ca nu si-a permis o bona.De ce nu va vad eu pe voi astia acuzatorii si detinatorii adevarului in ceea ce priveste aceasta tagma de nemernici spagari care va salveaza vietile,luptandu-va pe la prefectura ,guvern,minister,pentru a le fi marite salariile macar de sapte opt ori acestor „spagari”? Nu ar fi mai simplu? Abia dupa ce vor avea slariile pe care le merita,sa indrazniti sa sariti la gatul lor,acuzandu-i.Altfel,nu peste mult timp,mdicul va veni la servici direct din cartoanele de sub pasajul pietonal de la pietricica.Tot e aproape de spital.Va va conveni? asa ca puteti muri in continuare linistit,cu sau fara spaga,pentru ca medicii oricum vor pleca.Dar pentru nivelul vostru de inteligenta e mai bine sa scuipi si sa acuzi decat sa lupti cu cauza,anuland astfel efectul.Gata! Cred ca au obosit „comentatorii”.Au citit prea mult.

  2. nemtean spune

    DACA NU LE CONVIN SALARIILE, sa-si dea demisia, nimeni nu-i obliga sa lucreze!

  3. costica spune

    Asa e!Cu mita cu tot incompetentii si nesimtitii care lucreaza in SJU Neamt te lasa sa mori cu zile.Vezi cazul bietei mame moarta de curind in maternitate.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate