Rezultatul inconștienței: Accident cu victime pe un drum din Neamț

0

La data de 16 septembrie, în jurul orei 23.45, polițiștii rutieri din cadrul Poliției orașului Târgu-Neamț au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier pe bulevardul Ștefan cel Mare, din Târgu-Neamț.

Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că, în timp ce un tânăr, de 26 de ani, din Petricani, conducea un autoturism pe bulevardul Ștefan cel Mare, s-ar fi angajat în efectuarea manevrei de depășire a unui autoturism, prin încălcarea marcajului longitudinal continuu simplu, intrând în coliziune cu un alt autoturism, condus de un tânăr de 28 de ani, din Târgu-Neamț, care era și el angajat în efectuarea manevrei neregulamentare de depășire .

În urma impactului, cele două autoturisme ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, părăsind partea carosabilă și intrând în coliziune cu un stâlp din beton și gardul unui imobil.

În urma evenimentului rutier, a rezultat rănirea, conducătorului auto de 28 de ani și a unui pasager de 25 de ani, din Târgu-Neamț din același autoturism.

În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care a avut loc evenimentul rutier.”, a declarat sinsp. Ciofu Ramona – IPJ Neamț.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate