Reprezentanți de la ALDE Neamț, la evenimente în Brașov și București pe tema egalității de șanse și aleșilor locali tineri

0

În perioada 16-18 noiembrie 2018 a avut loc la Poiana Brașov întâlnirea OFLDE având ca temă “Cariera politică a femeilor ALDE”.  La întâlnire au participat Călin Popescu Tăriceanu, președinte ALDE, Daniel Chițoiu, secretarul general ALDE, europarlamentarul Renate Weber și Gratiela Gavrilescu, presedinte OFLDE ROMÂNIA și ALDE PRAHOVA.

Organizația OFLDE Neamț a fost reprezentată la acest eveniment de Vasilica Crețu- președinte OFLDE Neamț și primar al comunei Dobreni, Neamț.

„Discuțiile sunt axate pe egalitatea de șanse, pe rolul femeii în societate și în politică, ținând cont de implicarea din ce în ce mai mare a femeilor în rezolvarea problemelor sociale și, implicit, în politică, în condițiile în care problemele cu care se confruntă de obicei femeile își găsesc cu greu locul pe agenda politică.

Neîndoielnic, unul dintre punctele forte ale reprezentării femeilor din România în politica la vârf este prezenţa lor în Parlamentul României și în cel European, în condiţiile în care mai sunt multe de făcut pentru a asigura echilibrul accesului la vârful politicii pe care îl promovează Uniunea Europeană.

Nume precum Grațiela Gavrilescu-Vicepremier și Ministrul Mediului, Norica Nicolai-eurodeputat, Renate Weber-eurodeputat, sunt doar câteva repere de profesionalism şi vocaţie politică. Cariera exemplară a femeilor politician prezentate anterior, contribuţia lor la îmbunătăţirea climatului politic şi a bunei guvernări pot fi un punct de pornire pentru schimbarea situaţiei actuale.

Implicarea fiecăreia dintre noi, în cazul în care considerăm că avem ceva de spus în acest domeniu, înscrierea în partide în funcție de afinitățile personale, munca de „furnicuță”, pornind de jos, atașamentul și seriozitatea vor contribui ca în cele din urmă să reușim să ,,ne impunem”, și în politică !”, a declarat Vasilica Crețu-Președinte OFLDE Neamț.

Tot în acest weekend, la București, la Palatul Parlamentului, ALDE a organizat evenimentul “Think Smart Administration”, unde a participat și Viorel Jipa, reprezentant al organizației de tineret a ALDE Neamț. Acest eveniment a fost dedicat aleșilor locali tineri în jurul conceptului de Smart City, tematica fiind “Administrația publică locală”, discuțiile fiind purtate în jurul unor domenii esențiale pentru administrația publică: transporturi, mediu, energie etc.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate