„Reflecții cromatice“ de Radu Bercea, la Biblioteca Județeană

0

Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu“ Neamț găzduiește expoziția „Reflecții cromatice“ a pictorului bucovinean Radu Bercea, între 3 și 16 octombrie 2022. Despre creațiile artistului vor vorbi preotul poet Dorin Ploscaru și profesorul Constantin Bulboacă.

Vernisajul este programat luni, 3 octombrie 2022, cu începere de la ora 12:00, în Sala Cupola. Cu acest prilej, George Țăranu, elev în clasa a IX-a la Liceul de Arte „Victor Brauner“, profesor coordonator, Mariana Anghel, va susține un intermezzo pianistic. Originar din Cernăuți, Radu Bercea a mai expus pe simezele Bibliotecii Județene în 2019 și 2021, lucrările sale fiind reunite atunci sub genericul „Eseu cromatic“, respectiv „Periplu brazilian“.

Radu Bercea

Pictorul și graficianul Radu Bercea s-a născut la 29 august 1939, în satul Cuciurul Mare, Cernăuți (Bucovina). Urmează studii de artă la Școala de Arte Plastice și Decorative „Octav Băncilă“, Iași.

În regimul comunist, în perioada 1959-1964 a fost condamnat politic pentru convingerile sale pro-occidentale. În timpul detenției în lagărele de exterminare a cunoscut o serie de personalități ale intelectualității române, așa cum ar fi Alexandru Paleologu, academicianul Alexandru Zub, poetul Alexandru Ivasiuc. A fost amnistiat prin decretul din primăvara anului 1964, impus de organismele internaționale ale Dreptului Omului și ONU.

Aria geografică a expozițiilor sale este una vastă, realizând „personale“ și „colective“ peste tot în țară, precum și peste hotare, operele sale ajungând să fie admirate până în America de Sud. Are în palmares zeci de premii naționale și internaționale.

Este cetățean de onoare al orașului Gura Humorului.

A publicat o serie de cărți, dintre care amintim: Memoria retinei gulagului românesc (2007), Deportații/via Dolorosa/Bărăgan (2010) – împreună cu Nicolae Ianăși, Țara lui tercea-Bercea (2010), Mărturii din infern (2011), Bucovina mărturisită de Radu Bercea (2013).

Referințe critice

„Pictura lui Radu Bercea înseamnă un univers cromatic care pendulează între criptic și fabulos și care vizează frumosul inteligent“ (Roman Istrate, publicist).

„Lucrările lui Radu Bercea sunt aidoma unor cioburi în oglindă, prin care privitorul poate să intre în armonie cu propria simțire. Radu Bercea este diplomatul care reprezintă orașul Gura Humorului în varii spații de existență umană (a expus, de la malul Balticii, din Letonia, până la Rio Negri, în Brazilia), descompunând duhul existenței în interiorul unor lucruri pe lângă care trecem nepăsători“ (Aurel Brumă, publicist).

„În opera sa, și mai ales în lucrările realizate într-o manieră originală, care l-a impus pe artist ca un inovator în domeniul decorativului, Radu Bercea izbutește forme configurate, uneori, după ecuațiile imprevizibilului, drept pentru care l-aș numi magician al hazardului bine temperat“ (Ion Maftei, sculptor).

„Radu Bercea este artistul care refuză să se zdrențuiască în frământările zilnice“ (Mihai Iacobescu, istoric).

„Fără intenția de a arunca o provocare convențiilor artistice, Radu Bercea, cu un neostenit apetit generator de subiecte, ne introduce într-un univers fabulos, în care forme, cu urme recognoscibile de realitate, se metamorfozează după formule riguroase sau speculative, în veritabile metafore de relief“ (Tiberiu Cosovanu, jurnalist cultural).

„Radu Bercea – un grafician care cultivă un desen de excepție, un personaj fabulos, talentat, bun și discret“ (Ion Cozmei, poet).

aplicatie android ziar neamt

telegram ziar piatra neamt
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate