Redimensionarea europeană a politicilor și legislației de mediu

0

Uniunea Europeană a creeat un cadru de măsuri legale și politici în vederea îmbunătățirii caracteristicilor mediului-condiție esențială pentru protejarea calității vieții cetățenilor.Acestea sunt implementate prin Direcția Generală Mediu,un departament de specialitate al Comisiei UE. Scopul DGM este de a proteja, conserva și îmbunătăți mediul înconjurător atât pentru generațiile prezente cât și pentru cele viitoare, propunând implementarea de strategii capabile să asigure un înalt nivel de protecție și să aibă ca obiectiv principal calitatea vieții cetățenilor europeni.O altă atribuție a Direcției este aceea de control, verificând totodată modalitatea în care este aplicată legislația de mediu în fiecare Stat Membru UE.

EAP- Al șaptelea program de acțiune pentru mediu al Uniunii Europene, care a fost adoptat în noiembrie 2013 și care orientează politica până în 2020, conțineobiective cheie-protejarea naturii, utilizarea mai eficientă a resurselor, crearea unei economii cu emisii reduse de carbon și protejarea sănătății umane în fața presiunilor mediului.

În prezent se irosesc până la 40 % din resursele de apă ale Europei, precum și cantități mari de alimente. Sunt necesare tehnologii noi pentru a reduce sau a recicla deșeurile, pentru a genera energie ecologică și pentru a diminua impactul consumului uman asupra mediului. Orientarea este dată de Foaia de parcurs a UE privind eficiența resurselor, iar măsurile sunt cuprinse în noul pachet energie/climă și în Foaia de parcurs pentru o economie cu emisii reduse de dioxid de carbon.

În viitor se vor folosi surse de date geospațiale și imagini din satelit pentru a descoperi depozite ilegale de deșeuri precum și utilizarea ilegală a terenurilor agricole.

Aceste acțiuni  precum și problematica unor ilegalități vor constitui obiectul de actvitate al inspectorilor de mediu europeni IMPEL, al ofițerilor de poliție specializați în combaterea criminalității de mediu EnviCrimeNet, a rețelei europene a procurorilor care instrumentează dosare de mediu ENPE, al judecătorilor pentru probleme de mediu EUFJE și al EUROSAI.

În prezent, un pachet de proiecte integrate este finanțat în fiecare Stat Membru UE prin intermediul programului LIFE pentru mediu și acțiuni climatice.În acest mod Statele Membre sunt sprijinite să se conformeze normelor europene privind natura, apa, aerul, deșeurile și acțiunile climatice.

Diverse proiecte  de acest tip din Belgia, Danemarca, Franța, Grecia, Lituania, Malta, Spania și Suedia sunt sprijinite de  pachete de investiții, prin finanțări la diferite niveluri, vîzând eficiența acestora pe termen lung.

Karmenu Vella, comisarul european pentru mediu menționează:

‘’Un euro din programul LIFE mobilizează 20 de euro din alte surse de finanțare. În plus față de această susținere remarcabilă, proiectele integrate LIFE răspund direct preocupărilor exprimate de cetățeni cu privire la calitatea aerului și a apei și la impactul schimbărilor climatice.”

În mod continuu Uniunea Europeană a elaborat legi și a conceput proiecte pentru a proteja calitatea vieții noastre, mediul și clima, însă punerea în aplicare a acestora depinde în primul rând de guvernele Statelor Membre.

Românii sunt adepții certitudinilor și mai puțin a promisiunilor dintr-un viitor îndepărtat. Mulți dintre noi devenim oarecum iritați de fiecare dată când vedem imagini cu gropi din asfalt ce urmează a fi plombate, poduri în reparație sau optimizări ale programului de funcționare în instituții publice devenite comunicate de presă și ridicate la rang de mărețe realizări.

Majoritatea politicienilor urmăresc în principal poziții favorabile în cadrul strategiei politice organizaționale, iar cetățeanul devine un simplu individ, parte dintr-o masă de manevră.

Concluzionez cu o antimetabolă de Platon: ’’Omenirea nu va scăpa niciodată de necazuri până când iubitorii înțelepciunii nu vor ajunge la frâiele puterii politice, sau până când deținătorii puterii nu vor deveni iubitori ai înțelepciunii’’

Iulian Curelaru, PER Neamț                 

 Sursa https://ec.europa.eu

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate