Record: 34 de șahiști au participat la ediția a-V-a a Cupei Dimitrie Leonida la șah

0

sah-12S-a încheiat ediția a V-a a Cupei Dimitrie Leonida la șah care a avut loc astăzi, 30 octombrie, la Pavilionul expozițional Stejaru. La această ediție s-a înregistrat o participare record de concurenți, în total 34 șahiști, împărțiți în doua grupe: juniori și seniori. La juniori au fost prezenți la startul întrecerii 18 șahiști, iar la seniori 16 șahiști. După desfășurarea celor 7 runde/15 minute de șahist, clasamentele arată astfel:

Juniori:

Loc I Sachilaru Alexandru
Loc II Constandache Maria
Loc III Bîrjovanu Dan

Seniori:

Loc I Ciupercă Niță
Loc II Rînceanu Ilie
Loc III Simion Valere

„Mulțumim tuturor participanților, copii și părinți, care au făcut deplasarea de la Pașcani, Roman, Piatra-Neamț, Bicaz și Tarcău, membrilor ASABS, foștilor angajați (actualmente pensionari), invitaților turneului și, nu în ultimul rând, domnului președinte al Asociatiei județene de șah Neamț, Sebastian Volcinsche. Vârsta participanților a fost cuprinsă între 7 ani și trecuți de 8o ani! Felicitări tuturor participanților!”, a declarat organizatorul Remus Dorneanu.


Sursa

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate