Reactorul 2 de la centrala nucleară Cernavodă s-a deconectat automat în urma unei defecțiuni

0
Foto: Centrala nucleară de la Cernavodă (sursa: site-ul oficial)

Nuclearelectrica, compania care operează Centrala Nucleară din Cernavodă, a anunţat, sâmbătă seară, că reactorul 2 s-a deconectat automat de la Sistemul Energetic Naţional, ca urmare a apariţiei unei disfunctionalităţi în partea clasică a unităţii, fără impact pe partea nucleară.

Centrala nuclearoelectrică Cernavodă asigură funcționarea în siguranță a Unităților nucleare 1 și 2, fiecare cu o putere instalată de producție de 700 MW. Cele două reactoare de la Cernavodă asigură aproximativ 20% din necesarul de energie al României.

CNE Cernavodă utilizează tehnologia canadiană CANDU 6 (Canadian Deuterium Uranium), folosind uraniul natural ca și combustibil și apă grea ca moderator și agent de răcire.

Unitatea 1 a CNE Cernavodă a fost pusă în operare comercială la data de 2 decembrie 1996, iar Unitatea 2 la data de 28 septembrie 2007. Dezvoltarea proiectului Unităților 3 și 4 CNE Cernavodă face parte din strategia energetică a României până în anul 2030, cu perspectiva anului 2050, precum și din Planul Național Integrat în domeniul Energiei și al Schimbărilor Climatice, energia nucleara reprezentând un pilon al decarbonizării și asigurării independenței energetice a României.

„SN Nuclearelectrica SA anunta ca Unitatea 2 a CNE Cernavodă s-a deconectat automat de la Sistemul Energetic National in dupa-amiaza zilei de 10 iulie 2021, ca urmare a aparitiei unei disfunctionalitati in partea clasica a unitatii, fara impact pe partea nucleara.

Specialistii CNE Cernavoda investigheaza cauza si lucreaza la remedierea acesteia in vederea reconectarii Unitatii 2 la SEN.

Deconectarea automata a Unitatii 2 s-a produs in conditii de siguranta, toate sistemele unitatii functionand conform proiectului.

Deconectarea automata a Unitatii 2 precum si lucrarile de remediere nu au impact asupra securitatii nucleare a reactorului, pesonalului unitatii, populatiei si mediului inconjurator.

SN Nuclearelectrica SA va reveni cu un comunicat de presa la momentul reconectarii Unitatii 2 la SEN.”, este comunicatul companiei.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate