Radiografii și ecografii gratuite pentru pacienții asigurați, la Spitalul Județean de Urgență Piatra-Neamț

Vești bune pentru pacienții din județul Neamț. Începând cu data de 2 iunie 2026, în cadrul Ambulatoriului Integrat de Specialitate al Spitalului Județean de Urgență Piatra-Neamț vor putea fi efectuate radiografii și ecografii decontate prin Casa de Asigurări de Sănătate Neamț, fără costuri pentru persoanele asigurate.
Reprezentanții unității medicale au anunțat că aceste investigații vor fi disponibile în limita fondurilor alocate și a serviciilor contractate cu CAS Neamț.
Pentru a beneficia de investigațiile gratuite, pacienții trebuie să fie asigurați în sistemul public de sănătate și să prezinte un bilet de trimitere pentru investigații paraclinice, eliberat de medicul de familie sau de un medic specialist aflat în contract cu casa de asigurări de sănătate.
De asemenea, la momentul programării și al efectuării investigațiilor sunt necesare cardul național de sănătate și un act de identitate.
Programările se realizează în prealabil prin Ambulatoriul Integrat de Specialitate – Serviciul Radiologie, iar examinările vor fi efectuate în funcție de disponibilitatea locurilor și de fondurile contractate.
Conducerea Spitalului Județean de Urgență Piatra-Neamț recomandă pacienților să se prezinte la data programării cu documentele necesare în original, respectiv biletul de trimitere, cardul de sănătate și actul de identitate.
Prin această măsură, unitatea sanitară urmărește să faciliteze accesul pacienților la investigații imagistice esențiale pentru diagnostic și monitorizarea stării de sănătate, fără costuri suplimentare pentru persoanele asigurate.