PSD-ist șmecher la Neamț

6

Ceea ce pare imposibil pentru orice primărie din Neamț este posibil la primăria Războieni unde ani de zile hotărârile de consiliu local nu au fost trimise la Prefectură pentru a primi avizul de legalitate, deci hotarârile sunt nule. Bugete, achiziții, concesiuni, licitații, totul este nul.

Pentru această încălcare gravă a legii, Sebastian Țarălungă, primarul comunei Războieni, a fost ocărât puțin și pus să îl dea afară pe secretarul comunei care nu a trimis HCL-urile la prefectură.

Deoarece o parte din aceste HCL-uri nici nu le mai avea, Sebastian Țarălungă, primarul comunei Războieni, ar fi trebuit să refacă acele hotărâri de consiliu și să le mai supună încă o dată la vot, dar nu a avut timp de astfel de lucruri.

Secretarul comunei a fost dat afară numai un pic, căci a fost reintrodus pe ușa din spate a primăriei pe un alt post.

Încă nu înțelegem ce se va întâmpla cu licitațiile, achizițiile și bugetele comunei Războieni care nu au aviz de legalitate. Nu înțelegem ce legalitate a actelor au verificat angajații de la Prefectura și de la Curtea de Conturi în ultimii ani la această primărie. Nu înțelegem cum e posibil să nu se întâmple nimic.

Tot ce putem spune este că județul Neamț nu a avut niciodată un politician mai șmecher ca Sebastian Țarălungă, primarul comunei Războieni. Nu ar fi reușit să facă așa ceva și să nu pățească nimic nici unul dintre toți cei care au condus primăria pietreană sau romașcană, consiliul județean sau alte multe primării din acest județ.

Spuneți dumneavoastră: Ați mai auzit asemenea șmecherie vreodată? Ani de zile să votezi lucruri într-un consiliu local și nu doar să nu le trimiți la Prefectură pentru avizare de legalitate, dar nici să nu mai ai fizic o parte dintre hotărârile de consiliu local luate?

Asta înseamnă să fii șmecher.

Drept la replică (telefonic) – Sebastian Țarălungă, primarul comunei Războieni .

”Referitor la ceea ce ați scris, în primul rând că nu am luat eu măsuri cu ceea ce nu a depus secretarul. Vreau să vă spun că nu mi-au fost aduse mie la cunoștință hotărârile. Ori, obligația este pur și simplu a secretarului  să aducă hotărârile de Consiliu, pentru că nu sunt obligat să particip la ședințe. Să mi le aducă la cunoștință, iar pentru controlul legalității, la Prefectură. Ăsta este primul aspect. Că nu am luat măsuri, ce măsuri să iau dacă ele nu mi-au fost aduse la cunoștință? A venit Corpul de Control, a constatat, nu mi s-a adus nici o învinuire mie. Totul a fost pe el, este obligația lui, este funcție de conducere, nu e gardul din curtea Primăriei, e funcție de conducere, fiecare e responsabil. Alea sunt obligații clare ale secretarului, în legea 215. Nu sunt ale primarului!

E o formalitate de fapt. Dacă acele Hotărâri adoptate în Consiliu au fost trimise sau nu, când aceea este sarcina lui precisă? Chiar nu mi se pare corect, sub nici o formă. Asta e referitor la Hotărâri. Au fost refăcute. În momentul în care ați depus cererea, și v-am spus chiar dumneavoastră,  “Domnule, este ultima ședință în care stă secretarul interimar.  Vine un nou secretar”. Acum avem un nou secretar, de pe data de 15 mai. Vom relua acele Hotărâri și să nu credeți că toate, căci ați spus acolo… concesiuni, licitații, bugete… Ori eu nu cred că acea Hotărâre legată de buget, care o cere și Trezoreria și toată lumea, aia nu cred că nu a fost transmisă.
În hârtia primită de  la Prefectură spune că sunt niște Hotărâri primite, dar nu toate. Alea de buget, cele pe Proiecte… păi pe cele de Proiecte cerem aviz de la Consiliul Județean. Cum ar putea să nu fie transmisă acea hârtie la control?

Achizițiile sunt un compartiment separat. Astea nu se trec prin hotărâre de Consiliu. Deci, acele hotărâri nu mi-au fost aduse la cunoștință. L-am pus pe domnul ex-secretar să vă transmită, să refacă hotărârile și cred că le-a transmis pe mail , că am verificat și le aveți transmise. Avem secretar nou de pe 15 mai, nu am putut la prima ședință pentru că efectiv sunt multe și la noi. Au fost făcute urgențele pentru prima ședință, cum era și firesc, era și perioada de alegeri, urmează să vedem cum putem rezolva și cealaltă problemă. Dar probabil sunt hotărâri care nu au fost duse, care nu au nu știu ce relevanță. Adică nu bugete, nu licitații, nu ce spuneți dumneavoastră, nu concesiuni. Alea v-am explicat că nu poate fi aprobat Bugetul fără să fi avut aprobare, de exemplu, de la Trezorerie, contabilitate. Ori nu putem spune că nu a fost dusă Hotărârea, că nu-și produce efecte. 

O să port o discuție la Prefectură, o să văd în ce mod, pentru că ele sunt reconstituite, eu nu aveam de unde să le am odată ce nu mi-au fost aduse. O să vedem în ce mod putem rezolva problema la Prefectură, o să mă duc probabil săptămâna viitoare să port o discuție cu doamna prefect. Hotărârile le am pe ani, de la 2017 până la 2018, v-au fost transmise și dumneavoastră, și să vedem, cele asupra cărora își poate exercita Instituția Prefectului controlul de legalitate, o să le transmit, chiar dacă e termenul cum e, iar celelalte o să le reluăm în Ședință. Vă dați seama că nu pot să fac o Ședință cu o sută de puncte pe ordinea de zi. Astea o să fie luate „a la long” . Care nu și-au produs efectele, le facem ca Hotărâri noi. Cred că este abordarea cea mai corectă.”

Iosub Robert

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
6 Comentarii
  1. Stefan spune

    Functtile de secreatar al primariei, CJ, etc, ar trebui sa dispara!Nu e nevoeie de asa ceva , este suficienta angajarea unui jurist care sa avizeze HCL , HCJ si sa le transmita apoi la Prefectura.

    1. Ionel spune

      secretarul in fapt asta este. un jurist care se ocupa de treaba asta.

  2. IANCU spune

    SFIDARE TOTALA A LEGII SI A CETATENILOR !

    IRESPONSABILITATE SI NERUSINARE FANTASTICA !

    TREBUIE SA RASPUNDA, FARA INTARZIWERE, PT ASEMENEA FARADELEGI !

  3. Marius spune

    Nu cred ca il intrece pe Paki,de LA Bargauani !

  4. Nelu spune

    In consiliu nu se votează lucruri ci proiecte de hotărâri!

  5. Iulian spune

    SEBICA e Bobinator Nota 10 , Ce El Trebuia sa Trimită H C ul ori sa Anunțe Prefectura , CINE cui se Subordonează , Daca Maistrul e mai Priceput ,decât Inginerul ,in ,, Inginerii,, De Ce Nu le ar și Breveta ?

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate