PROTEST: „[…] Ministerul ne vrea niște cobai!”

0

Reprezentanţii Consiliului Naţional al Elevilor au anunțat că la simularea evaluării naţionale vor da foia goală în semn de protest, întrucât consideră că probele nu le vor evalua competenţele, ci doar cunoştinţele, afirmând că refuză să fie cobai pentru Ministerul Educaţiei.

„Consiliul Naţional al Elevilor, structura reprezentativă a elevilor din România, doreşte să aducă în atenţia publică (mai ales vouă, elevilor pe care îi reprezentăm) o problemă care este cunoscută tuturor: metodele de evaluare din sistemul nostru de învăţământ nu se pliază pe nevoile şi interesele actuale.

De aceea, dar şi pentru a responsabiliza toţi decidenţii care până acum nu ne-au luat în serios, invităm elevii din România să ni se alăture în protestul prin care ne opunem modului în care sunt organizate simulările examenelor naţionale. Mai mult decât orice altceva, o facem pentru generaţiile viitoare, pentru că ele nu trebuie să fie asemenea nouă, o generaţie de sacrificiu, o generaţie de cobai ai Ministerului Educaţiei Naţionale.

Modificările nefundamentate din acest an ne fac să refuzăm a fi părtaşi la acest experiment, unde examenele par a deveni un scop, nu un mijloc”, se arată într-un comunicat transmis de reprezentaţii Consiliului Naţional al Elevilor.

„Simulările au ajuns să fie experimentul ministerului, nu experienţele noastre de învăţare, iar acest lucru ne motivează să ne ridicăm în faţa tuturor acestor nedreptăţi, printr-un protest: fie dând foaia goală, fie scriind tot ceea ce este greşit la sistem, transformându-ne foaia de examen într-un manifest faţă de învăţământul românesc. (…) Dăm foaia goală pentru că suntem conştienţi că ministerul ne vrea nişte cobai, nişte procente dintr-o diagramă şi nimic mai mult. Nu vrem evaluări mai uşoare, vrem evaluări reale”, se mai arată în comunicat.

Ministerul Educaţiei Naţionale organizează, în perioada 11-13 martie 2019, la nivel naţional, simularea Evaluării Naţionale pentru elevii clasei a VIII-a (EN VIII), la care participă, în premieră, şi elevii clasei a VII-a.

Simularea se adresează celor aproximativ 350.000 de elevi înscrişi în clasele VII-VIII la începutul anului şcolar 2018-2019.

Sursa: Mediafax

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate