Proiectul „Dezvoltarea fotbalului unificat în România”: sportivi cu și fără dizabilități au făcut echipă împreună

0

Proiectul „Dezvoltarea fotbalului unificat în România” vine în completarea programului sportiv unificat al Special Olympics România, prin care sportivi cu dizabilități intelectuale și sportivi fără dizabilități fac echipă împreună pe teren în cadrul programelor de pregătire și competițiilor sportive.


S-a desfășurat, astfel, miercuri 8 mai 2019, etapa regională de fotbal unificat-băieți la Sala Ceahlăul din Piatra-Neamț, competiție la care au participat echipe de fotbal unificat din Gura Humorului, Râmnicu-Sărat și Piatra-Neamț. Competiția sportivă este organizată în parteneriat de către Federația Română de Fotbal și Fundația Special Olympics din România.

Mulțumim pentru sprijinul acordat organizatorilor județeni: Consiliul Județean Neamț, Inspectoratul Școlar Județean Neamț, Direcția Județeană pentru Tineret și Sport Neamț, Clubul Sportiv Ceahlăul, Comisia Județeană a Arbitrilor de Fotbal Neamț, Asociația Județeană „Sportul pentru Toți”, Neamț.”, a declarat prof. Irina Bălțătescu, director al Centrului Şcolar de Educaţie Incluzivă Alexandru Roşca .


Echipa de fotbal a Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă „Alexandru Roșca” și Școala Gimnazială Nr. 2 din Piatra-Neamț s-a clasat pe primul loc, obținând astfel calificarea pentru etapa națională. ( Piatra-Neamț – Gura Humorului –10-0 și Piatra Neamț – Râmnicu Sărat– 13-0) Locul 2 a fost ocupat de participanții din Gura Humorului, iar locul 3 de către cei din Râmnicu-Sărat.


Marcatorii golurilor au fost:
▪ Ungureanu Constantin (C.S.E.I „Al.Roșca”, Piatra Neamț) – 4 goluri;

▪ Dicu Cosmin (C.S.E.I „Al.Roșca”, Piatra Neamț) – 2 goluri;

▪ Mereuță Robert (C.S.E.I „Al.Roșca”, Piatra Neamț) – 1 gol;

▪ Sorlescu David (Școala Gimnazială Nr. 2, Piatra-Neamț) – 8 goluri;

▪ Găleată David (Școala Gimnazială Nr. 2, Piatra-Neamț) – 3 goluri;

▪ Orchianu David (Școala Gimnazială Nr. 2, Piatra-Neamț) – 3 goluri;

▪ Costan Octavian (Școala Gimnazială Nr. 2, Piatra-Neamț) – 2 goluri.


Felicitări, tuturor participanților și calde mulțumiri adresăm instituțiilor partenere care au făcut posibilă buna desfășurare și organizare a competiției. ”, a mai menționat directorul Centrului Şcolar de Educaţie Incluzivă „Alexandru Roşca”.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate