Proiectul care prevede desfiinţarea inspectoratelor şcolare, adoptat tacit

0

Proiectul de lege prin care se preconizează desfiinţarea inspectoratelor şcolare a fost adoptat tacit, miercuri, de plenul Camerei Deputaţilor. Proiectul va intra în dezbatere în plenul Senatului, care este for decizional.proiect

Propunerea legislativă prevede desfiinţarea inspectoratelor şcolare ale căror atribuţii vor fi preluate de către minister, respectiv Agenţia Română pentru Asigurarea Calităţii în Învăţământul Preuniversitar(ARACIP), prin înfiinţarea unui departament pentru inspecţie şcolară, şi de autorităţile administraţiei publice locale, prin înfiinţarea unui compartiment de specialitate în cadrul aparatului primarului sau al Consiliului Judeţean.
Proiectul îi are ca inițiatori pe deputații Mihai Sturzu (PSD) și (independenții) Liliana Ciobanu, Cornel-George Comșa, Mihai Deaconu, Cătălin-Daniel Fenechiu, Răzvan Rotaru.

Deputații sustin că „descentralizarea în domeniul învățământului preuniversitar nu se poate realiza fără desființarea inspectoratelor scolare, deoarece potrivit legii-cadru a descentralizării, scolile sunt in competenta autoritatilor locale la nivel de comună, oras, municipiu și acest lucru este datorat aplicarii principiului subsidiaritatii. Simplul transfer al actualelor inspectorate scolare la Consiliul Judetean nu este posibil deoarece s-ar crea relații de subordonare intre Consiliul Județean și Consiliul Local, lucru interzis de Constituție”.

Comisiile pentru învăţământ şi administraţie publică au propus respingerea propunerii legislative. Camera Deputaţilor este primul for sesizat, Senatul fiind decizional. Data la care s-a împlinit termenul constituţional pentru dezbatere şi vot final a fost 4 februarie.
Propunerea legislativă s-a mai aflat în atenţia deputaţilor, dar nu a întrunit numărul necesar de voturi la sesiunea din 22 decembrie 2015.

sursa: www.hotnews.ro

aplicatie android ziar neamt

telegram ziar piatra neamt
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate