PROIECT EDUCAŢIONAL „eVOLUNTAR 2011”

0

Nr.crt. Activitatea Orizont  de timp Acţiuni ce vor fi întreprinse
La nivelul fiecărei unităţi şcolare
1 Realizarea de campanii locale pentru promovarea voluntariatului în rândul elevilor, al cadrelor didactice şi al părinţilor

 

09.05.2011 Constituirea unei comisii la nivelul unităţii şcolare cu rol de:

– coordonare a activităţilor în vederea organizării acţiunilor la nivelul şcolii;

– identifică nevoile de afirmare a voluntarilor în realizarea diferitelor actiuni;

– realizează alte acţiuni care sunt necesare în promovarea voluntariatului.

2 Organizarea la nivelul fiecărei unităţi şcolare a unei expoziţii de afişe/postere pentru promovarea şi susţinerea voluntariatului într-un domeniu de activitate ales de comunitatea şcolară 10.05.2011 – identificarea domeniului de activitate pentru promovarea voluntariatului;

– implicarea voluntarilor in realizarea activităţilor din cadrul expoziţiei;

– dezvoltarea de parteneriate cu Asociaţia părinţilor, agenţi economici, ONG-uri care să vă sprijine realizarea activităţilor de voluntariat de la nivelul unităţii.

3 Organizarea de activităţi la nivelul şcolii în cadrul competiţiilor din 09-15.05.2011 „Săptămâna Naţională a Voluntariatului” 11.05.2011-

15.05.2011

– pentru fiecare unitate şcolară va exista un program specific, cu posibilitatea participării elevilor şi a cadrelor didactice la aceste activităţi.

– stabilirea programului şi desfăşurare activităţilor;

– realizarea altor acţiuni care consideraţi ca vă sunt necesare pentru finalizarea activităţii.

– premierea participanţilor în cadrul festiv;

4 Promovarea la nivelul şcolii a proiectului permanent – realizarea unui colţ al proiectului cu informaţii utile pentru elevi şi părinţii despre acţiunile ce se realizează;

– graficul de desfăşurare a activităţilor la nivelul unităţii;

– rezultate obţinute de elevi în diferite activităţi;

– alte acţiuni care consideraţi ca vă sunt necesare.

Acţiunii la nivel judeţean
5 Promovarea activităţilor proiectului pe site-ul I.S.J. şi în presă

 

permanent – vor fi publicate acele informaţii care sunt trimise de şcoli în funcţie de activităţi;

– vor fi promovate toate activităţile realizate la nivel de judeţ.

6 Organizarea de seminarii/conferinţe/zile tematice dedicate activităţilor de voluntariat pentru tineri şi , copii în domeniul:

– cultură, artă şi design

– educaţie şi sănătate

– sport şi recreere

– solidaritate şi caritate

– protectia mediului

09.05.2011-

15.05.2011

– identificarea unităţilor de învăţământ care pot găzdui activităţi de voluntariat

– activităţile se vor realiza în trei locaţii: Roman şi zonă, Piatra-Neamţ şi zonă, Tg. Neamţ şi zonă.

 

7 Realizarea unei reţele de voluntari la nivelul liceelor/şcolilor/ colegiilor/ care vor desfăşura activităţi de voluntariat de tip reţea

 

15.05.2011-

15.07.2011

– stabilirea programului pe zile şi zone de desfăşurare activităţilor;

– premierea participanţilor în cadrul festiv.

8 Realizarea unui Caravane de promovare a culturii, cu sprijinul Complexului Muzeal Neamţ, având drept scop identificarea elementelor de sprijin pentru finalizarea proiectului de realizare a unui circuit pedagogic, cu punerea în valoare a muzeelor şcolare din judeţ. 10.06.2011-

15.08.2011

– colectarea de materiale care să reprezinte cultura/folclorul din judeţul Neamţ;

– formarea abilităţilor de conservare a elementelor de patrimoniu local şi punerea lor în valoare prin muzeele şcolare;

– prezentarea celor mai deosebite exponate din muzeele şcolare în cadrul unui Târg de promovare;

– promovarea Târgului în mijloacele mass-media locală şi naţională

9 Realizarea unei broşuri cu titlul „eVoluntar şi schimbă ceva!”  de promovare a voluntariatului. 15.08.2011-

30.09.2011

– anual se va realiza această broşură care va cuprinde imagini din cadrul acţiunilor de voluntariat
10 Realizarea unei Conferinţe Regionale de promovare a voluntariatului în mediul şcolar prin prezentarea modelelor de bune practici realizate în cadrul Anului European al Voluntariatului şi  prin organizarea unei expoziţii 01.10.2011

10.11.2011

Constituirea unei comisii la nivelul ISJ cu rol de:

– coordonare a activităţilor în vederea organizării acţiunilor din cadrul conferinţei;

– promovarea Conferinţei  în mijloacele mass-media locală şi naţională

 

Acest proiect va contribui la:

  • dezvoltarea conexiunilor între unităţile şcolare din judeţ, în scopul manifestărilor creative comune, prin promovarea voluntariatului local şi regional;
  • promovarea unor legături educative între două sau mai multe unităţi şcolare din zone diferite;
  • favorizarea accesului la o serie de forme de exprimare (dans, cântec, etc.) ce permit manifestarea creativităţii în domeniul voluntariatului;
  • dezvoltarea comunicării interculturale, lărgirea orizonturilor pentru elevii aflaţi în diferite stadii ale formării vocaţionale sau profesionale;
  • crearea deschiderii spre diversitate culturală;
  • sensibilizarea participanţilor la educaţie, precum şi a celor din afara sistemului de învăţământ, asupra potenţialului creativ existent în acest domeniu;
  • recunoaşterea corespunzătoare a valorii voluntariatului, precum si realizarea unui sistem de recunoaştere a competentelor dobândite prin activităţi de voluntariat;
  • constituie o experienţă bogată de învăţare, facilitează dezvoltarea de capacităţi şi competenţe sociale şi contribuie la solidaritate;
  • cresterea gradului de sensibilizare cu privire la valoarea si importanta voluntariatului la nivel local.

 


whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate