Profesorii din municipiul Roman, învățați să prevină consumul de droguri

0

Specialiştii Centrului de Prevenire Evaluare şi Consiliere Antidrog Neamţ din cadrul Agenţiei Naţionale Antidrog au susţinut, în perioada 4 – 11 noiembrie 2015, sesiunea de formare cu tema „Formare de bază în prevenirea consumului de droguri”, destinată consilierilor educativi şi profesorilor diriginţi din municipiul Roman.
Locaţia sesiunilor de formare a fost asigurată de către Colegiul Tehnic “Petru Poni” Roman, beneficiindu-se în demersul de formare de sprijinul Inspectoratul Şcolar al Judeţului Neamţ .
Prin derularea acestui curs, s-a urmărit „crearea şi dezvoltarea unei reţele de prevenire la nivelul unităţilor şcolare din municipiul Roman, formată din minim 25 de profesori diriginţi acreditaţi de Centrul Naţional de Formare şi Documentare în Domeniul Drogurilor (CNFDDD) din cadrul Agenţiei, pe parcursul primului semestru al anului şcolar 2015 – 2016.
Obiectivul general al cursului a constat în îmbunătăţirea competenţelor în domeniul prevenirii consumului de tutun, alcool şi droguri, a 25 de consilieri şcolari şi profesorilor diriginţi din unităţile şcolare din zona municipiului Roman.
Sesiunea de formare a fost susţinută de către Tablan Nicoleta şi Doroftei Elena, formatori autorizaţi ANC din cadrul Agenţiei Naţionale Antidrog – Centrul de Prevenire Evaluare şi Consiliere Antidrog Neamţ.
Finalitatea formării celor 37 de profesori participanţi la curs (profesori provenind din 12 unităţi şcolare: licee şi şcoli gimnaziale) din municipiul Roman a condus la: dobândirea de cunoştiinte generale despre diferite categorii de droguri, semnele şi simptomele consumului de droguri, factorii de risc şi de protecţie ai consumului de droguri, exemplele de bune practici la nivel naţional în prevenirea consumului de droguri, activităţile de prevenire, principalele prevederi din legislaţia referitoare la consumul de droguri în România; îmbunătăţirea abilităţilor de comunicare eficientă între profesori şi elevi, în activităţile de prevenire a consumului de droguri, precum şi între profesor şi elevul consumator de droguri ca prim pas în ajutorul care poate fi acordat unei persoane dependente de droguri; exersarea strategiilor de prevenire a consumului de droguri şi de dezvoltare a unui proiect antidrog; îmbunătăţirea competenţelor pentru iniţierea, redactarea şi implementarea de proiecte antidrog în mediul şcolar.
La finalul sesiunii de formare, participanţii deţin cunoştinţe teoretice şi abilităţi care să faciliteze abordarea problemelor asociate consumului de droguri în rândul elevilor din municipiul Roman, cei 37 de participanţi primind certificate de participare eliberate de Centrul Naţional de Formare şi Documentare în Domeniul Drogurilor din cadrul Agenţiei Naţionale Antidrog .

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate