Privirea ironică dintre concret și abstract
Cel puțin două întrebări ne urmăresc în continua noastră transformare: cine suntem și ce parcurs trebuie să urmăm. Am uitat deja mirajul primelor bancomate montate în oraș și avem minim un card în portofel, iar când vorbim despre investiții profitul apare în viziunea fiecăruia deja materializat în vacanțe sau mașini noi. Bitcoin, creat în 2009,este blamat de sceptici și după ce criptomoneda a trecut într-o clasă a activelor de peste un trilion de $.Un portofoliu de investiții foarte diversificat ar putea conține până la 10% produse Crypto, după opinia unor consultanți, în timp ce promoterii strategiilor de investiții neconvenționale vorbesc mult despre curaj.
Criptomoneda este o monedă virtuală nebancară, folosită ca mijloc de plată. Aceasta nu trebuie confundată cu moneda electronică, variantă a monedei naționale. Odată cu apariția monedelor virtuale guvernamentale tranzacțiile vor avea loc prin intermediul unor aplicații și se va pune în mod sigur problema eficienței plaților online prin cardul bancar. SUA a proiectat un e-dolar și Uniunea Europeană ar putea avea un euro virtual după 2025.
Marele avantaj al monedelor digitale garantate de stat ar consta în reducerea cheltuielilor de funcționare ale industriei financiare și totodată o scădere a dobânzilor.
Ca orice element de noutate poate atrage riscuri. În țările europene cu monedă non-euro ar putea apărea perturbări dacă populația ar folosi e-euro în locul banilor locali. O soluție ar fi plafonarea conturilor cu monedă digitală.
După reforma banilor digitali garantați de stat, bancomatele vor arăta ca vechile cd-uri în fața unui stick de memorie.
Inexplicabil, fiecare discuție despre monedele digitale reactualizează în memoria mea un exemplu istoric regional cu notorietate pentru vremurile respective, cel al lui Eustratie Dabija. Dabija-vodă a înființat monetăria de la Suceava în 1662, unde s-au bătut șilingi denumiți popular șalăi, dar și falsuri de monede europene.
Frica este o reacție temporară, uneori o alegere care de multe ori limitează sau îndreaptă spre credință.
Rămâne la latitudinea fiecăruia în ce măsură se poate crede în ceva nevăzut și necunoscut, atât timp cât lumea imaginară devine uneori propria realitate.
