Primarul demontează minciuni care nu există în legătură cu animalele de la zoo

0
În stânga, râșii din Piatra-Neamț, în dreapta, fotografia utilizată în „strategia” de apărare preluată de pe mugo.ro

Recent am citit cum ”Carabelea demontează încă o minciună a gazetei PSD: „Râșii duși la Ploiești nu erau ai Primăriei ci ai patronului privat”.

Începe să devină penibil efortul apărătorilor primarului care ba dau vina pe PSD, ba pe conspirații iar acum demontează minciuni care nu există. Nu știm de unde au scos-o pe asta cu proprietatea asupra animalelor deoarece noi am spus foarte clar că animalele sunt o parte ale primăriei și o parte ale celui care administrează parcul zoo, ba chiar am anunțat de pe 23 aprilie că ratonii si râșii vor merge la altă grădină zoo – ce s-a si întâmplat – și chiar aveam un plan să mai salvăm din animale (click aici pentru articolul publicat in data de 23 aprilie).

Nu s-a pus niciodată problema că toate animalele ar fi ale primăriei, toată lumea interesată de subiect cunoscând adevărul. Nu știm de unde a pornit nebunia cu demontarea minciunilor având în vedere faptul că nu s-au făcut niciodată asemenea afirmații.

Adevărul este că Primăria Piatra-Neamț a decis desființarea Parcului Zoo din oraș fără a se asigura în prealabil că animalele de aici (ale lor sau ale administratorului) sunt mutate undeva în condiții cât mai apropiate de cadrul natural. Se pare că acest adevăr este acum prea vizibil și toată lumea începe să își dea seama că scopul desființării grădinii zoo a fost oricare altul decât cel care vizează binele animalelor. Din această cauză au ajuns băieții „pe culmile disperării” și inventează minciuni pe care apoi tot ei să le demonteze. Dacă nu ar fi de plâns soarta animalelor ar fi de râs cât de penibili pot fi unii.

Ca o ultima observație, interesant este faptul că apărătorii lui Carabelea (click aici pentru articol) puși cu mare zel pe demontat minciuni născocite, folosesc ei înșiși fotografii cu râși aflați în mediul natural, nicidecum imagini cu cei din Piatra-Neamț (click aici pentru sursa fotografiei folosite în „strategia de apărare”).

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate