Ce se va întâmpla cu animalele de la Parcul Zoo

0

Primăria Piatra-Neamț și consilierii locali au decis desființarea Parcului Zoo din Piatra-Neamț, dar fără să se asigure în prealabil că animalele de aici sunt mutate undeva în condiții mai bune.

CITIȚI ȘI: Consiliul Local a votat desființarea Parcul Zoo. Promisiuni ferme că animalele vor ajunge în condiții mult mai bune

O parte dintre animalele care sunt în această grădină zoo aparțin primăriei și vor fi relocate în sanctuarul de la Zărnești prin grija consilierului local, dr. Liviu Harbuz. Pentru restul animalelor care aparțin firmei ce administrează acum parcul, în urma unei discuții cu domnul Harbuz, care a avut o idee foarte bună, am găsit o altă soluție. Am vorbit cu patronul firmei care administrează acum parcul zoo, iar acesta a fost de acord, de principiu, să nu vândă animalele altor grădini zoo, ci să ni le vândă nouă. Astfel, noi, cu sprijinul domnului Harbuz, va urma să le donăm unor sanctuare unde aceste animale să trăiască în condiții cât mai apropiate de cele din natură.

Urmează ca firma ce administrează acum parcul zoo să facă o listă cu ce animale ni le poate vinde și la ce prețuri (râșii și ratonii sunt deja promiși unei grădini zoo) și ulterior noi să strângem din donații acești bani, să cumpărăm animalele și să le donăm sanctuarelor specializate.

Sperăm ca planul nostru să funcționeze și să putem face ceva bun pentru aceste animale nevinovate pentru care primăria nu avea nicio soluție concretă și gândită pe termen lung.

Iosub Robert

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate