Primarii de comune din Neamț și micii producători locali

1

Am întrebat mai mulți primari de comune din Neamț: ”Veniți în sprijinul micilor producători locali? Dacă da, cum? Dacă nu, de ce?”

Adrian Neculai Nastasă, consilier primar Agapia: Îi sprijinim facilitând promovarea lor în cadrul activităților socio-culturale desfășurate de către noi, precum și prin expunerea de produse la târgurile organizate de GAL Ținutul Zimbrilor,  la care suntem afiliați.

Ion Rotaru, primarul comunei Alexandru cel Bun:  Avem producătri agricoli. Ne ocupăm de problema pajiștilor, să le asigurăm locuri de calitate. Nu prea vin cu probleme la noi. Fiind vorba de mediul privat, noi nu prea putem interveni.

Acozmei Emilia, primarul comunei Bălţăteşti:  Venim în sprijinul tuturor locuitorilor comunei, nu numai al micilor producători .

Oniga Gheorghe, primarul comunei Bicaz Chei:  Venim în sprijinul lor tot timpul, cu tot ceea ce înseamnă informații și ajutor în ceea ce privește accesarea fondurilor nerabursabile. Suntem alături de ei. De subvenționat, nu subvenționăm, că nu avem de unde.

Bîrsan Constantin-Ioan, primarul comunei Bicazu Ardelean: Sigur că da. Noi nu avem la nivel local nicio piață și nicio cooperativă constituită, dar, de regulă, producătorii ies la piețe. Le transmitem anumite informații, atunci când e cazul. Avem câteva asociații agricole, cărora le-am dat în chirie pășunile necesare. Dar preocuparea este și de a-i ajuta pe cetățeni ca să-și poată vinde produsele. Prin informare, mai mult.

Cezar Mihai Voroneanu, viceprimar cu atribuții de primar în comuna Bîrgăuani: Dacă ne cer ajutorul, îi ajutăm Nu avem niciun târg organizat pe raza comunei, dar, dacă s-ar dori…. A fost mai demult în satul Bârgăuani, dar s-a desființat. Suntem însă deschiși către o colaborare cu ei, îi așteptăm cu sugestii.

Cazimir Mihai, primarul comunei Boghicea:Întreprinzători nu prea avem, ci mai degrabă mici fermieri. Venim în sprijinul lor prin îndrumare, altceva nu prea putem.

Niță Geo-Ovidiu, primarul comunei Borca: Cei care au efective de animale mai mari au subvenții, au pășuni concesionate de la primărie și nu prea e cazul, nu ne solicită sprijinul. Au desfacere pentru produsele lor, li le valorifică. Uneori, nu fac față la cerere, pentru că au produse bio, de calitate. Cei care au 2 bovine sau  5-6 oi  își țin produsele pentru a-și asigura hrana.  Primăvara e un surplus de produse, dar le desfac în piața comunei, în Oborul organizat duminica.

Georgeta Blaj, primarul comunei Boteşti: Producătorii locali din Botești sunt fiermierii care au lapte și vine o firmă periodic și le ridică laptele. Cei care au oi merg la piață. Am  împletitori de nuiele și cei care fac mături. Își desfac marfa pe marginea șoselei. Mai am un cetățean care face bolțari. Cum să îi susținem? Îl lăsăm să își desfacă marfa, mai bine să facă un ban cinstit decât la ajutor social.


State Gheorghe-Daniel, primarul comunei Cîndeşti: La noi apelează când își scot atestatul de producător. Le-am făcut o piață unde își vând produsele joia. În rest… fiecare cum se descurcă.

Aurel Ciocanel, primarul comunei Costişa: Sunt foarte puțini mici producători locali. Nu avem un târg organizat pe teritoriul comunei, sprijinul nostru în ceea ce își propun ei se referă doar la informații utile furnizate, acele certificate de producător și toate documentele necesare.

Petre Zamfir, primarul comunei Crăcăoani: Avem fermieri gospodari, animalele lor merg pe pășunea primăriei, am încheiat contrat de închiriere cu ei. La nivelul comunei nu sunt mari producători, dar își câștigă existența. Noi îi ajutăm cu orice informație, chiar și cu utilaje în caz că au nevoie urgentă de ajutor.

Anton Covasan, primarul comunei Dămuc: Nu îi putem ajuta. Doar dacă au nevoie să le dăm teren în concesiune, sunt firme care au venit și le-am dat terenuri. Își vând marfa la piață.

Constantin Păduraru, primarul comunei Dochia: Îi ajutăm alături de APIA, vin specialiști, facem ședinte cu ei în cămin, le aducem la cunoștință prețurile, programele pe AFIR, subvenții etc. Ei își desfac produsele pe piața la Roznov, la Bistrița, în oraș… prin intermediari. Îi mai îndrum și eu, mai dau telefoane…. Nu sunt într-o asociație, nu știu nici la nivel de județ dacă există așa ceva.

Șoican Iosif, primarul comunei Doljeşti: Am gândit un loc, la fostul CAP, unde vrem să facem un fel de piață locală, numai pentru produsele din comună.

Ion Nechifor, primarul comunei Drăgănești: Lumea a îmbătrânit, majoritatea au dat pământul la o societate puternică. Nu prea mai avem producători locali. Sunt câteva solarii, care vând direct la  locație. Primăria îi ajută cu documente, când e nevoie.

Mihai Michiu, primarul comunei Dulceşti: Majoritatea sunt producători agricoli. Nu avem posibilitate, nu avem depozite… Este o problemă. Ei ar trebui să-și  facă o asociație. Nu știu dacă la nivel de Primărie noi am putea interveni.

Catană Nicolae, primarul comunei Dumbrava Roşie: La capitolul mici producători, ce am putut face noi, din 2016, nu s-au mărit impozitele și taxele locale. Mai mult, le dăm acea bonificație de 10%, iar vânarea produselor- asta ține de managementul și marketingul fiecăruia. Dar, dacă cineva ne cere ajutorul, să pună afișe la primărie, să-și promoveze produsele… cu mare drag.


Gheorghiu Cristinel Vasile, primarul comunei Farcaşa: Se intenționează, la nivelul GAL-ului din care comuna Farcașa face parte, relizarea unui centru de prelucrare a laptelui și un abator mobil în perioada următoare. Ar putea deservi mai multe comunități din Valea Bistriței și Valea Bicazului.


Bereșoae Pavel, primarul comunei Gherăeşti: Atât cât stă în puterea noastră, da. Nu am avut solicitări în mod direct. Ne bucurăm că sunt astfel de producători, și,  atât cât stă în puterea noastră, încercăm să îi sprijinim și să îi popularizăm. Apreciem faptul că oamenii muncesc, asta e de fapt și salvarea noastră. Vom progresa când toți factorii vor înțelege asta.


Manea Gheorghe, primarul comunei Ghindăoani: Sunt care au solarii, și nu numai. Îi sprijinim în special cu informații și documente, au atestate de produse bio- roșii, castraveți, varză etc. Suntem  și în GAL Ținutul Zimbrilor, pot accesa fonduri și de acolo.

Ciubotaru Vasile, primarul comunei Girov:  Cei care ne solicit documente, atestate, informații, îi ajutăm. Știți, cu greu întreținem așa-zisul bazar din comună. Își pot desface și acolo marfa, doar animale vii nu au voie. Mulți cumpără direct de la producători, de la țăran, cum se spune la noi, căci au produse bio.


Băbuţă Vasile, primarul comunei Gâdinți: Nu avem producători locali care să ne solicite sprijinul.


Alexandroaia Vasile, primarul comunei Grinţieş: Îi ajutăm cu partea de islazuri, de consultanță, cu informări periodice  asupra programelor, oportunităților care apar pentru ei. În principiu, se descurcă pe partea lapte-carne, mai puțin pe lână- o problemă în toată țara.

Constantin Mătasă, primarul comunei Grumăzești: Avem o relație bună cu micii producători locali. De câte ori vin la noi  să îi sprijinim cu ceva, le răspundem pozitiv, le stăm la dispoziție.

Lupu Gavril, primarul comunei Hangu: Au fiecare închiriate pășuni, au stânile lor, se descurcă.


Baciu Ioan, primarul comunei Horia:La noi nu prea e cazul, că e Romanul aproape, și marea majoritate a micilor producători locali își desfac produsele pe piața din Roman. Noi îi ajutăm cu documente, informații.

Săbărel-Vanea Roșu, primarul comunei Icuşeşti: Îi ajutăm și le dăm atestatele de producător, cu caietele de predare în care se înregistrează orice cantitate. Îi îndrumăm pentru subvenții la APIA. Îi informăm, le punem la afișier soiurile de porumb, de grâu, care sunt competitive. Avem vreo 4 societăți agricole mari, plus vreo 12 care au 30-40 hectare. Marea majoritate sunt oameni bătrâni, care mai țin pământul sau l-au dat în arendă.


Bîrjoveanu Ioan Marcel, primarul comunei Moldoveni:Sunt legați de  târgurile de la Roman, Buhuși. Noi avem și obor duminica, mai vin acolo. Acum e foarte putină lume însă, și vremea a fost rea. Sunt și producători mari, care își permit să negocieze prețul și condițiile.


Nicorescu Neculai, primarul comunei Piatra Șoimului: Cât putem, ajutăm, cu informații îndeosebi.  Noi suntem un pic mai retrași aici, cei mai  mari au plecat la centru, unde este vad comercial.


Lungu-Bordea Petru, primarul comunei Pîngăraţi: Sunt vreo 5-6 fermieri care au concesionat pășunile. În rest, fiecare ține cam ceât are nevoie pentru propria familie.

Vasile Dorneanu, primarul comunei Pipirig:Cei mai mulți producǎtori locali desfǎșoarǎ activități ȋn ferme mixte și sunt sprijiniți de Primǎrie pentru accesarea de fonduri europene Astfel,  comuna Pipirig a fost pe primul loc la nivel de județ având cele mai multe proiecte pe măsura 141 și și-a menținut poziția de lider și pe submăsura 6.3. (măsuri derulate prin PNDR). Finanțarea obținută prin aceste proiecte a fost folosită de beneficiari pentru investiții ȋn modernizarea exploatațiilor agricole.


Croitoriu Cristian, primarul comunei Podoleni: Avem și tineri care au început o afacere pe acest segment. În general, oamenii își vând produsele  la magazinele din localitate. Nu au fost solicitări să facem o mică piață pentru ei, pentru că tot ceea ce produc vând în magazinele locale. Deocamdată se descurcă destul de bine.

Vasile Emil Dascălu, primarul comunei Poienari: Îi ajutăm la întocmirea documentaților la APIA, ori cu certificate de producător. Își vând producele la piața din Roman. E greu, dar se descurcă.

Ana Ancuța, primarul comunei Poiana Teiului: De obicei, ne-au solicitat sprijinul. Cât a stat în puterile noastre, i-am ajutat. Ne solicită informații, îndeosebi. Vizavi de proiectele de finanțare, de locațiile unde pot să își vândă produsele.



Țarălungă Sebastian Bogdan, primarul comunei Războieni: Avem doar societăți agricole,  un fermier cu mai multe terenuri și câțiva mai mici.  IARMAROCUL DE LA Tupilați, unde își mai vând marfa.

Motfolea Vasile, primarul comunei Rediu: Este un producător care face zacuscă, dulcețuri. Se descurcă, are și prin Piatra, prin Bacău. Mai avem oameni care lucrează terenul, cresc și animele. Le dau avizul de producător, ca să se poată deplasa, așa îi sprijinim.

Chirilă Nicu, primarul comunei Ruginoasa:La noi, doar asociații agricole sunt. Nu avem mici producători, nicio piață de renume. N-aș putea să spun că am vreo relație sau îi ajută Primăria în vreun fel, chiar nu.


Iacob Gheorghe, primarul comunei Sagna: În ajutăm, prin Biroul Agricol. Majoritatea la noi sunt constituiți în asociații agricole. Avem și crescători de ovine, se descurcă.


Dascălu Valeria, primarul comunei Săbăoani: Nu avem solicitări de ajutor din partea lor. Se descurcă.

Horciu Daniel, Primarul comunei Săvineşti: Nu avem mici producători locali în general. Toti sunt mari. Vin când au nevoie de avize , încercăm să fim cât mai prompți și, în cazul în care nu știu anumite lucruri, îi îndrumăm prin compartimentul de specialitate.

Ivancea Vasile, Primarul comunei Secuieni: Categoric îi ajutăm. Când încep legumele, este loc separat pentru ei în piața de la Roman.Ce au solicitat, noi am onorat. Mai  vând și de-acasă, la poartă, pentru că e trafic pe drumul județean care străbate comuna.  Comuna e specializată pe așa ceva, de la răsad până la producție. Cam 70% din piața Romanului cam ei o asigură.



Oatu Sorin, primarul comunei Ștefan cel Mare:Cât ține de noi, îi ajutăm. Dar puțin…

Găină Iulian, primarul comunei Tarcău: Sunt pe cale de dispariție. Am plecate 1000 de familii din comună, sunt satele goale. Nici oameni pe stradă  nu mai sunt ca altădată. Noi unde să punem cartofi, la rădăcina bradului?! În zona Straja mai sunt, în rest… pârloagă.


Dana Ursache, primarul comunei Tașca: Am sprijinit si vom sprijini producătorii locali, pentru că ei sunt motorul dezvoltării economice. Pentru aceștia, am căutat să încheiem parteneriate cu reviste de promovare turistică, culturală, gastronomică. La solicitarea unora dintre producători, am încercat să concesionăm şi spaţii necesare desfăşurării activităţii lor.De asemenea, am găzduit sesiuni de informare organizate de Grupul de Acțiune Locală Ceahlău (GAL Ceahlău) pentru promovarea măsurilor existente de accesare a fondurilor europene, respectiv a finanțărilor nerambursabile, măsuri ce sprijină valorificarea echilibrată a resurselor locale. S-au organizat expoziţii cu produse autohtone în cadrul mai multor evenimente cultural-artistice, care au avut loc în comuna Taşca, sau în alte localităţi.


Lucaci Ștefan, primarul comunei Tămășeni: Sunt câțiva producători de legume care au cerut sprijinul nostru. I-am ajutat prin cei de la APIA, am avut întâlniri, au făcut proiecte pentru ajutoare ce țin de legumicultură. Cu siguranță, dacă noi nu putem să îi ajutăm, le dăm informații, sunăm acolo unde trebuie, suntem în sprijinul lor și îi ajutăm cu mare drag.


Vasile Mărculeț, primarul comunei Timișești: Micilor producători le acordăm sprijin din toate punctele de vedere, atât logistic cât și informațional. Producătorii sunt informați de către noi despre toate finanțările care se pot deschide pentru a atrage fonduri europene mai ales în cadrul GAL –ului din care facem parte și de asemenea despre programele inițiate la nivel guvernamental pentru a veni in sprijinul lor.


Lupu Dan-Marian, primarul comunei Trifești:Cea mai mare parte se ocupă cu agricultura și sunt uniți în asociații mari. Îi sprijim de fiacre dată când ne solicită.


Butnariu Petru Dorin, primarul comunei Ţibucani:Avem  în domeniul zootehniei, avem și o ciupercărie care merge destul de binișor și cam atât. Ori de câte ori au nevoie, îi sprijinim.

Tănăselea Ion, primarul comunei Urecheni: La nivelul comunei Urecheni, avem un producător de procesare a laptelui. Nu solicită sprijinul primăriei, chiar este o formă foarte recunoscută în Neamț și județele limitrofe- SC LACTAHAN. Au produs de foarte bună calitate, laptele folosit fiind colectat de la animale din gospodării, hrănite cu nutreț, și  nu cu alte substanțe. Ceilalți sunt mici fermieri, care lucrează terenul agricol, noi având terenuri de calitate. Se dezvoltă, cumpără terenuri, chiar este o ramură principală la nivelul comunei noastre. Noi facem parte și din GAL Tinutul Zimbrilor, prin care ar putea accesa fonduri europene. Din păcate, marea majoritate nu vor să acceseze din cauza experiențelor anterioare.  Preferă să facă investiții din venituri proprii.

 


Maria Adriana Petrariu, primarul comunei Vînători- Neamț: Comuna Vînători- Neamț este membru fondator al Asociației GAL Ținutul Zimbrilor din anul 2013, asociație ce are ca scop îmbunătățirea condițiilor de viață,crearea unui mediu atractiv și motivant pentru toate categoriile de vârstă care trăiesc în această zonă, menținerea tineretului în regiune, păstrarea peisajului cultural și traditional pentru consolidarea identității regionale, sporirea activității economice a zonei, susținerea meșteșugarilor, prelucrarea produselor tradiționale  și promovarea acestora precum și stimularea micilor întreprinzători. Prin liniile de finanțare deschise, această asociație vine în sprijinul micilor producători locali.  De asemenea, au avut  loc numeroase întâlniri la Centrul Social – Cultural Mihail Sadoveanu  cu producătorii locali și reprezentanți ai Camerei de Comert și Industrie Neamț și li s-au prezentat oportunități de finanțare, precum și alte aspecte ce erau  de interes pentru ei. Îmi doresc să construim un parc din standuri pentru a realiza un târg cu produse locale în comuna noastră.


whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
1 Comentariu
  1. Ioan B. spune

    Administratia locala ajuta mediul privat rural lasandu-i in pace.Din cand in cand, le aminteste asta cerandu-le bani pentru salarii si asistatii social.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate