Primăria Piatra-Neamț: Tot ce trebuie să știi despre parcările de reședință (IMPORTANT)

3

În ședința Consiliului Local de astăzi a fost aprobat proiectul privind gestionarea directă a serviciului de administrare parcări de reședință de către Primăria Piatra-Neamț. După ce în ultima perioadă au fost căutate cele mai bune soluții astfel încât disconfortul resimțit de pietreni să fie minim, eforturile cumulate au dus la  adoptarea variantei optime de preluare și gestionare a acestui serviciu. ASTFEL:

1. Contractele pentru locurile de parcare de reședință rămân valabile până la data expirării.

2. Nimeni nu își pierde actualul loc de parcare.

3. Cererile pentru încheierea de contracte de utilizare în cazul celor cărora le expiră vechiul contract în luna martie 2022 pot fi depuse începând de mâine 1 Martie la Primăria Piatra-Neamț, la Camera 20 sau on-line.

4. Plata se va face numai după ce solicitanții vor fi anunțați să vină la semnarea contractului.

5. Tariful pentru utilizarea locului de parcare rămâne neschimbat, respectiv 142 de lei/an pentru persoane fizice și 342 lei/an pentru persoane juridice.

De la bun început ne-am dorit să avem un serviciu administrat eficient, iar transferul să fie unul cât mai simplu pentru pietreni. În cele din urmă, am găsit cea mai bună soluție pentru pietreni, pe care am propus-o spre aprobare Consiliului Local și care a trecut astăzi de vot. Procedura administrativă de preluare a serviciului de administrare parcări se va derula strict între Primărie și SC Parking, pentru preluarea obligațiilor și a drepturilor față de cetățenii din Piatra-Neamț referitor la parcările de reședință. Cetățenii nu trebuie să aibă niciun motiv de îngrijorare privind pierderea banilor achitați la Parking sau a locului de parcare. Mulțumesc consilierilor care s-au implicat pentru găsirea soluțiilor și au susținut prin votul lor proiectele. Asta înseamnă de fapt administrația:  să pui pe primul loc comunitatea și nu politica.” a declarat primarul Andrei Carabelea

Detalii suplimentare cu privire la documentația necesară încheierii noilor contracte și alte detalii privind administrarea serviciului de parcări de reședință sunt disponibile la link-ul: https://bit.ly/ParcariPiatraNeamt.

• Pentru depunerea actelor on-line – apasă aici!
• Cerere tip solicitare loc de parcare de reședință
• Acte necesare PERSOANĂ FIZICĂ
• Acte necesare PERSOANĂ JURIDICĂ
• Pașii care trebuie urmați pentru atribuirea locului de parcare de reședință

Biroul Comunicare

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
3 Comentarii
  1. Trifan Adrian spune

    142 lei ?
    Ieftin. La Moinești taxa este aproape 200 de lei.

    1. Denis spune

      Dă-le idei la ăstea ,pentru acești bani nu fac nimic de un an și jumătate nu au mai fost rescrise numerele în dreptului locului pe care l-am închiriat nici dungile albe de delimitare a locurilor nu se mai cunosc,cu toate ca în contract de închiriere loc este stipulat,
      În prezent nu se știe cui să plătim deoarece primăria îmi tine actele blocate ,nu au curajul sa ia banii.nici parkometrele nu mai funcționează în Piatra Neamț

  2. Clau spune

    Hmm, m-am prins doar eu sau ….
    Documente personale trimise prin servicii gratuite google?

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate