Primăria Gârcina și personalul voluntar se ocupă exemplar de protejarea persoanelor din comunitate în criza COVID-19

0

Primăria comunei Gârcina este alături de comunitate și încearcă să ia cele mai bune măsuri pentru prevenirea răspândirii virusului SARS-COV2.

Astfel, împreună cu voluntarii SVSU Gârcina, s-au dezinfectat toate locațiile în care își desfășoară activitatea operatorii economici precum și instituțiile publice, bisericile, mănăstirile care se află pe teritoriul administrativ al comunei.

De asemenea, doresc să mulțumesc Consiliului Județean Neamț pentru dezinfecția efectuată pe drumurile județene din Almaș și Gârcina. STAȚI ACASĂ.”, a declarat domnul primar Mihai Gontaru.

De asemenea, personalul implicat în prevenirea COVID-19 are multiple responsabilități: cumpărături cu alimente de bază, rețete medicale, aprovizionarea cu apă, medicamente de la farmacie, dezinfectarea spațiilor comerciale și instituții, distribuirea de formulare pentru deplasarea de strictă necesitate și multe altele, toate pentru a sprijini persoanele în vârstă și cele care au probleme de sănătate grave.

Doresc să mulțumesc frumos voluntarilor din cadrul SVSU Gârcina pentru devotamentul și implicarea în activitatea de până acum. RESPECT. STAȚI ACASĂ.”, a transmis primarul comunei Gârcina, domnul Mihai Gontaru.

Totodată, primele 300 de pachete cuprinzând materiale de protecție (mască protecție, mănuși, adeverința deplasare) au fost distribuite ieri, 10 aprilie, în comunitatea din Gârcina prin intermediul voluntarilor și personalul primăriei.

Pe măsură ce ajung și celelalte materiale vom distribui la toată populația, prioritate au persoanele în vârstă și personalul medical. STAȚI ACASĂ.”, este mesajul domnului primar Mihai Gontaru.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate