Prezentarea formatiilor AFRO POP MUSIC si ILVA MARE

2

Afro Pop Music (Congo), sau magia tam-tam-ului

În istoria celor paisprezece ediţii anterioare – care se întinde pe o perioadă de douăzeci şi unu de ani – Festivalul Internaţional de Folclor „Ceahlăul” a avut printre invitaţi ansambluri venite din toate colţurile lumii. Din afara Europei au venit artişti doar Mexic, Statele Unite şi Vietnam. Aşadar, din America şi din Asia.

Era momentul că şi Africa să poată fi reprezentată pe scena festivalului nemţean.

Pentru ediţia curentă, o prezenţă insolită se anunţă a fi congolezii de la Afro Pop Music.

Formaţia Afro Pop Music, reprezentantă a muzicii tradiţionale congoleze, şi-a făcut un crez din transmiterea bogatei moşteniri culturale africane şi susţine că, în aceste vremuri ale globalizării, muzica are forţa de a lega oamenii, de a sparge barierele dintre ei, fiind un element esenţial al comunicării interculturale. „Când Africa dansează, dansează şi Congo, iar folclorul autentic congolez vibrează pretitundeni”, declară membrii formaţiei.

Muzica celor de la Afro Pop Music este dublată de ritmurile tam tam-ului, instrumentul tradiţional al congolezilor. În istoria popoarelor din bazinul fluviului Congo, istorie cunoscută generic şi sub denumirea „istoria descendenţilor bantous”, aceştia din urmă fiind din centrul Africii, tam tam-ul a jucat un rol semnificativ. Tam-tam-ul a influenţat, de asemenea, şi procesele de comunicare sau fascinantele ritualuri de vindecare ale medicinei magice africane. În mod obişnuit, însă, tam tam-ul este folosit pentru interpretarea cunoscutelor cântece şi dansuri în care ritmul energic pune stăpânire, deopotrivă, pe actant şi spectator. În folclorul congolez, se regăseşte încă sunetul impunător al acestui instrument fără de care, practic, nu se poate vorbi de muzică tradiţională în Congo.

Muzica grupului Afro Pop Music este inspirată din „codobo”, un dans de luptă, războinic, în care băştinaşii îşi manifestă spiritul de sacrificiu pentru semenii lor şi imploră zeii să alunge spiritele malefice.

Contactat de organizatori, Victor Yila, cunoscut actor al grupului „Vouă”, a încercat o schiţă de prezentare a trupei. „Grupul  Afro Pop Music este o apariţie recentă  pe meleagurile dâmboviţene,  având în scurt timp câteva realizări artistice în România. Ar fi de menţionat doar câteva din prestaţiile care au lăsat un ecou favorabil în oraşe precum Craiova, Ploieşti ori Piteşti. Suntem onoraţi de prezenţa noastră la Festivalul Internaţional de Folclor de la Piatra-Neamţ şi sperăm că spectacolul nostru să ne dea dreptul să facem parte,an de an, la acest eveniment grandios.”

Este o promisiune, aceea unor seri de încântare pe ritmuri africane, promisiune care, nu ne îndoim, va fi onorată de către artiştii Continentului Negru.

Ansamblul de tradiţii şi obicieuri „Cununiţa” Ilva Mare (Bistriţa-Năsăud)

Un alt oaspete de seamă al Festivalului Internaţional de Folclor „Ceahlăul”, ediţia a XV-a, este Ansamblul de tradiţii şi obiceiuri „Cununiţa”. Acesta este un continuator al formaţiilor „Astrei Ilvene”, societatea culturală care, începând cu secolul XIX, a avut o influenţă covârşitoare în transmiterea moştenirii culturale a zonelor Bistriţei şi Năsăudului.

Ansamblul a fost înfiinţat în anii şaptezeci şi are ca misiune de suflet valorificarea şi promovarea patrimoniului imaterial al satului transilvănean. De-a lungul timpului, ansamblul a adus în faţa publicului, pe lângă tradiţiile şi obiceiurile strămoşeşti, formaţii corale, dirijate de Marin Cătuna, de teatru, coordonate de Elena Mureşan sau taraf cu solişti vocali şi instrumentişti, conduse de Constantin Melean şi Dănuţ Lohănel.

Astăzi, Ansamblul „Cununiţa”, coordonat de prof. Pavel Berengea, cuprinde o formaţie de dansuri populare, taraf, solişti vocali şi instrumentişti, grup vocal, iar în repertoriul său se regăsesc obiceiuri şi tradiţii ale zonei, precum Cununa de grâu, Şezătoarea, Belciugarii, Colindătorii, obiceiuri de iarnă sau pastorale.

În palmaresul formaţiei regăsim Marele Premiu la Festivalul de Antropologie de la Milano (2007), premii la Festivalul de Tradiţii şi Obiceiuri de Iarnă „Florile Dalbe” – Muzeul Satului Bucureşti, Festivalul „La Porţile Dorului” – Bistriţa, Festivalul de Colinde şi Obiceiuri de pe Valea Ilvelor sau Maialul Năsăudean.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
2 Comentarii
  1. nationalistu` spune

    Multumesc! Asa mai merge.

  2. nationalistu` spune

    Unde? Cand? La ce ora? Vai de viata mea! De asta beau bea e presedinte in continuare.
    ADMIN: Poate va lamureste acest articol http://ziarpiatraneamt.ro/festivalul-international-de-folclor-ceahlaul/

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate