Preţul la gaze pentru consumatorii casnici se reduce de la 1 mai cu circa 1,5%

0

De la 1 mai preţul la gaze pentru consumatorii casnici din categoria de consum B va scădea în medie cu 1,5%, confom ANRE.

Această decizie vine după scăderea tarifelor de distribuţie pentru E.ON Distribuţie România cu circa 8,8% şi pentru Distrigaz Sud Reţele SRL cu circa 2,4% şi după recuperarea parţială de către societăţi a costurilor istorice cu achiziţia gazelor naturale destinate furnizării la clienţii casnici.

Potrivit ANRE, de la 1 mai, 1,51 milioane clienţi casnici al căror furnizor este E.ON Energie România vor beneficia de o reducere de circa 1,9%, iar 1,42 milioane de clienţi ai Engie România de o reducere de 1%.

„Având în vedere însă, că de serviciul de distribuţie beneficiază toţi clienţii noncasnici racordaţi la sistemele de distribuţie, scăderea tarifelor de distribuţie este un element care ar putea genera/determina şi o scădere a preţurilor de furnizare aferente pieţei concurenţiale, în funcţie de serviciile care fac obiectul contractelor de furnizare în regim negociat şi a condiţiilor contractuale”, spune ANRE.

Sursa: www.mediafax.ro.

gaze

aplicatie android ziar neamt

telegram ziar piatra neamt
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate