Presedintele Camerei de Comert si Industrie a Romaniei, retinut de DNA pentru 24 de ore

3

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de Combatere a Corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, de la data de 19.03.2014, ora 00:35 până la data de 20.03.2014, ora 00:35, a inculpatului VLASOV MIHAIL, Președintele Camerei de Comerț și Industrie a României, sub aspectul săvârşirii infracțiunii de trafic de influență.

Din ordonanța de reținere, întocmită de procurori a rezultat că există date şi indicii temeinice potrivit cărora :

Începând cu anul 2013, martorul denunțător alături de fostul său partener de afaceri erau părţi într-un dosar de arbitraj, în calitate de pârâţi-reclamanţi, dosar înregistrat pe rolul Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României.
Printr-un intermediar, denunțătorul a aflat că inculpatul Vlasov Mihail este interesat de industria de tipar din România și că dorește să-l cunoască.
La data de 13.03.2014, în urma unei programări prealabile, denunțătorul s-a prezentat la biroul inculpatului Vlasov Mihail, situat în sediul Camerei de Comerț și Industrie a României, unde, pe parcursul discuției, inculpatul i-a pretins denunțătorului suma de 1.000.000 euro pentru a-l ajuta să câștige procesul respectiv. După mai multe negocieri, în finalul discuţiei, Vlasov Mihail i-a propus denunțătorului următoarea înţelegere: să-i promită acestuia suma de 1.000.000 euro, iar, până la termenul din 19.03.2014, să îi dea 200.000 euro, urmând a primi de la instanţă mai multe termene de judecată, astfel încât să aibă timpul necesar să achite, în tranşe, întreaga sumă de bani.

La data de 18.03.2014, în jurul orelor 20:00, Vlasov Mihail s-a întâlnit cu denunțătorul în incinta unui restaurant din București, prilej cu care, inculpatul, i-a reiterat acestuia, pretinderea sumei de 1.000.000 euro, în schimbul influenței pe care a lăsat să se creadă că o are asupra arbitrilor din cadrul Curții de Arbitraj Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, promițând că îi va determina pe aceștia, ca în exercitarea atribuțiilor de serviciu să pronunțe o soluție favorabilă denunțătorului.
În aceleași împrejurări, inculpatul Vlasov Mihail i-a învederat denunțătorului faptul că, inițial trebuie remisă suma de 200.000 euro, urmând ca ulterior, după ce instanța de arbitraj urma să dispună amânarea cauzei, până la următorul termen de judecată, acesta să îi mai remită încă 300.000 euro, în același scop. După remiterea acestei sume de bani, instanța de arbitraj urma să dispună o soluție favorabilă denunțătorului.
În continuare, la data de 18 martie 2014 s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante, asupra inculpatului fiind găsită suma de 200.000 euro.

Procurorii, în instrumentarea cauzei au beneficiat de sprijinul de specialitate al SRI. și Brigada Specială de Intervenție a Jandarmeriei.

Inculpatului i s-a adus la cunoştinţă calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală, urmând a fi prezentat Curții de Apel București pentru emiterea mandatului de arestare preventivă pe 29 de zile.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penal este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

COMUNICAT DNA

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
3 Comentarii
  1. drum bun spune

    Gunoiule drum bun si vise placute pe viata si averea confiscata.

  2. popa gheorghe adrian spune

    Acest al saptelea spitz(a) la caruta al avocaturii a fost angajat de Gheorghe Stefan, alias Pinalty in procesul pe care subsemnatul il avea pe rolul Tribunalului Neamt, dosar 180/279/2011 de revendicare a parcului Central al Mun. Piatra Neamt. Mihail Vlasov a fost in spatele traficului de influenta la judecatori, oficial pt. reprezentarea dosarului fiind doamna av. Anda Manole. Solutia era previzibila de respingere a actiunii mele ca nefondate, desi insasi instanta a recunoscut in considerentele hotararii ca am dreptul la restituirea in natura datorita abuzurilor Consiliului Local. Acum 2 ani a fost publicat articolul pe ziarpiatraneamt. Poate serviciile de informati si SRI vor studia sau vor scoate de la naflalina si datele pe care le au cu privire la „cauza pierderii actiunii mele in revendicare”. Cand am facut plangere la DNA impotriva lui Stefan Pinalty, din sustinerile sale, „a doua zi am trimis avocatul la Bucuresti” acesta era nimeni altul decat „somitatea in drept”, pardon, in spaga, Mihail Vlasov. Rezultatul…NUP pentru Pinalty ca si cazul CRETU DE LA PLUS-LIDL. FELICITARI JUSTITIEI PENTRU ULTIMELE SOLUTII CORECTE SI NOBILE in ce privesc hotii acestei tari!!! Nu sunt bani de pensii, salarii, proprietati jefuite, dar acesti nesatui primesc spaga de milioane de euro…SE INTORC IN MORMANT MICESCU, ALEXANDRESCO, HAMANGIU, TITULESCU…cu asa avocati. Era si cazul ca SRI sa-si faca datoria!

  3. JANEL IOSUB spune

    SMECHERUL ASTA DE VLASOV A TINUT UNA DIN CARTILE MELE IN MANUTELE SALE IMACULATE, LA ORDINUL LUI…., CA SA VADA DACA POT FI AGATAT CU CEVA! LAS CA TIA DAT DUMNEZEU TIE VLASOAVE DE NU POTI DUCE!! APROPO, MAI JOCI 100.000 DE EURO ODATA LA RULETA IN BUCURESTI?! ACUM VAD SI ALTII DE UNDE AVEAI ATATA MALAI DE JUCAI SI PARIAI PE CURSELE DE CAINI CATE 50.000 DE EURO ODATA ASA, DEO POFTA! EU STIAM DE MULT, INSA, ALTII ABIA AFLA CATE CEVA! SARACII BOGATI AI TRANZITIEI!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate