Președintele Consiliului Județean Neamț, Emilia Arcan, a câștigat procesul cu A.N.I.

14

Președintele Consiliului Județean Neamț, Emilia Arcan, a câștigat procesul cu A.N.I. Instanța de judecată a stabilit că doamna Emilia Arcan nu este incompatibilă.
Acesta nu este primul caz în care un politician nemțean câștigă contra ANI, dar de departe a fost cel mai mediatizat, multe voci cerând demisia doamnei Arcan pe acest motiv.
Acum ar trebui ca toți care i-au cerut public vreodată doamnei Arcan demisia sau au criticat-o pe acest motiv, la fel de public să își ceara scuze, pentru ca așa e civilizat.
Oricum, această bătălie cîștigată de doamna Emilia Arcan duce la refacerea multor calcule în politica nemțeană.

presedinte CJ Neamt, Emilia Arcan„Este o bucurie pentru mine această soluție și, sinceră să fiu, speram să-mi fie favorabilă, pentru că știam în ce situație mă aflu, știam ce documente sunt la dosar! Am mizat pe corectitudinea instanțelor de judecată, dar recunosc, de pe 24 martie, cînd s-a judecat procesul la Curtea de Apel Bacău, și până astăzi, când s-a dat pronunțarea, am acumulat niște emoții, firești, cred eu.
Le mulțumesc avocaților de la Societatea Civilă Profesională de Avocați Mătășel și Mătășel, care și-au dovedit încă o dată profesionalismul, așa cum au făcut-o în foarte multe cazuri“, a declarat Emilia Arcan, președintele Consiliului Județean Neamț.

telegram ziar piatra neamt
Citește și
14 Comentarii
  1. Nastratin hogea spune

    Drumul spre victorie e deschis!Preluati de urgenta friiele Psd.Ramineti si dupa alegeri presedinta noastra.Primarii va sustin si va iubesc!E momentul dv.de glorie.Nu-l ratati ca nu se mai intoarce,
    Ps.Atentie la Ciorapica,a ramas omul lui Pinalti.Vezi cum negociezi!Succes.Eu te votez!

  2. Ioana Alexandra spune

    Ne bucuram ca aceasta problema a fost solutionata in cel mai bun mod posibil! Mult succes, dna. presedinte!

  3. Aurelia Simionica spune

    O victorie personala, o victorie politica. Bravo! Carcotasii stiu de ce…

  4. elena spune

    Felicitări, d-na Emilia Arcan! Rămâneți aceeași conducătoare puternică și neclintită! Succes în proiectele viitoare!

  5. AntiProști spune

    Mă lași! Toată lumea știe că justiția e oarbă.
    Arcan ar trebui dată afară doar pentru afacerea: „achiziție microbuze turcești”.

  6. mihaela spune

    Ma bucur ca d.na Emilia Arcan presedinta a CJ Piatra Neamt a reusit sa castige procesul cu ANI.Chiar trebuia sa se faca dreptate. D.na Emilia este o femeie puternica si ambitioasa, un om de nadejde.
    Felicitari si multe succese!

  7. NECULAI spune

    Sincere felicitari!
    In acest an ati invins de 2 ( doua ) ori ” temutul ” A.N.I.
    La situatie noua se impun actiuni pe masura. Nu uitati „carcotasii”, dar nici „pretenii adevarati” sa nu – i uitati.
    Succes in munca si sa auzim numai de bine!

  8. Andrei Mariceza spune

    Felicitari si mult succes in continuare!

  9. Ioana R. spune

    S-a făcut, în sfârșit, dreptate! Incompatibilitatea d-nei președinte al CJ NEAMȚ, Emilia Arcan, nu mai este de actualitate. Căutați altceva, scormonitori în gunoaie!
    Vă doresc să rămâneți la fel de puternică și incomodă, pentru că incompatibilă n-ați fost niciodată!

  10. Claudia Moroiu spune

    Foarte bine.Va rămâne în continuare sa duca toate proiectele la bun sfârșit. Mult succes și ,mai ales,Multă putere ,dna președinta!

  11. Victoria Paduraru spune

    Felicitari! Acum să vad ce mai spun carcotași???????

  12. Iulia botez spune

    Felicitări!Rămâneți in continuare la fel de incomodă, ca de incompatibilă nu mai poate fi nici vorba macar.

  13. Botez Iulia spune

    Felicitări! Rămâneți in continuare incomodă ca de incompatibilă nu mai poate fi nici macar vorba.

  14. Valeriu spune

    Cand cineva vrea sa faca cu adevarat o schimbare sau lucruri noi, agita ape si devine un ghimpe. Felicitari doamna si la cat mai multe schimbari si realizari.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate