Premierul și trei miniștri, vizită în Neamț la lucrările de regularizare a albiei apelor Borca și Sabasa

0

Premierul Viorica Dăncilă a inspectat, astăzi, lucrările mai multor obiective de investiții pentru apărare împotriva inundațiilor, din județul Neamț. Premierul a fost însoțit de ministrul Apelor și Pădurilor, Ioan Deneș, ministrul Afacerilor Internelor, Carmen Dan, și ministrul Transporturilor, Lucian Șova.

După vizita efectuată la lucrările de amenajare a râului Cracău, la Slobozia – Roznov, delegația Guvernului, împreună cu autoritățile județene, s-a deplasat la lucrările de regularizare a albiei apelor Borca și Sabasa. Prin implicarea directă a președintelui CJ Neamț, Ionel Arsene, care a cerut sprijinul de urgență al Guvernului României, aceste lucrări au devenit posibile.

„În bugetul de investiții al Apelor Române, la începutul anului 2018 era prinsă o sumă de aproximativ 75 milioane lei. La ora actuală, bugetul pe investiții la Apele Române este de 245 milioane lei. Diferența constă din 2 surse, 116 milioane lei cu care finanțăm 29 lucrări pe șantiere. Restul investim în zone calamitate. Totalul pe investiții pe anul acesta este de 245 milioane lei.”, a declarat ministrul Deneș la Borca.

„E o abordare bună că ne axăm pe investiții. Dacă aveam aceste investiții cu mult timp în urmă oamenii nu mai aveau probleme, nu mai aveam drumuri rupte, case dărâmate. Cred că este o abordare nouă, foarte bună. Trebuie să facem aceste investiții pentru a opri apele să mai intre în locuințele oamenilor. Știu că trebuie să terminăm până la finele anului. În primul rând trebuie să ne gândim la oameni.”, a declarat Viorica Dăncilă.

„Vreau să vă mulțumesc în numele locuitorilor județului Neamț pentru toate sumele pe care le investiți. Vreau să vă asigur că fiecare bănuț va fi chibzuit și cheltuit așa cum trebuie.”, a declarat Ionel Arsene, președintele CJ Neamț.

Lucrările aferente acestui obiectiv de investiții constau în refacerea zidului de beton pe pârâul Borca pe o lungime de 550 metri liniari, apărare de mal pe o lungime de 25 metri liniari și  refacerea zidului de beton pe pârâul Sabasa, pe o lungime de 40 metri liniari. Ordinul de începere a lucrărilor a fost emis în data de 3 septembrie 2018. Până în acest moment s-au realizat devierea cursului pârâului Borca pe o lungime de aproximativ 110 metri liniari, lungime pe care s-a efectuat și săpătura în albie pentru fundația zidului de beton. De asemenea, pe jumătate din această lungime s-a executat cofrajul și s-a turnat betonul necesar zidului. Valoarea totală alocată obiectivului de investiții este de 3.572.000 lei.

Aceste investiții sunt realizate în regim de urgență pentru a pune în siguranță locuitorii și bunurile acestora, precum și pentru prevenirea unor eventuale efecte pe care calamitățile le-ar putea produce. Conform planului de investiții, lucrările vor fi finalizate până la sfârșitul acestui an.

Tot în zona Borca, premierul Viorica Dăncilă și cei trei membri ai Cabinetului au inspectat lucrările din cadrul obiectivului de investiții ”Reducerea gradului de risc la inundații pe râul Bistrița, sector Borca-Poiana Teiului, jud. Neamț”. Valoarea actualizată a investiției este de 45,6 milioane lei și are ca termen de finalizare anul 2020.

În cadrul acestui obiectiv se realizează diguri de apărare pe o lungime de 15,6 km.

Ordonatorul principal de credite este Ministerul Apelor și Pădurilor, iar autoritatea contractantă este A.N „Apele Române”, prin Administrația Bazinală de Apă Siret. Caracteristicile tehnice ale lucrării au fost prezentate, la fața locului, de directorul A.B.A. Siret, Vlad Marcoci.

Necesitatea întocmirii acestui proiect a apărut ca urmare a depăşirii cotelor de inundaţie în mod frecvent pe râul Bistriţa, pe sectorul studiat, producând numeroase pagube.

Realizarea acestui obiectiv contribuie la regularizarea cursurilor de apă și apărarea gospodăriilor și a terenurilor împotriva inundațiilor.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate