PP-DD își exprimă solidaritatea față de românii afectați de inundațiile din zona Galați

0

PP-DD regretă pierderile suferite de români din cauza inundaţiilor si condamnă lipsa măsurilor de prevenire a unor astfel de catastrofe din partea autorităţilor. Totodată oamenii din partid îşi exprimă solidaritatea cu cei afectaţi de calamitate demarând o campanie la nivel naţional de strângere de ajutoare. PP-DD crede că acolo unde oamenii ştiu ce trebuie să facă şi acţionează în folosul comunităţii chiar şi aceste probleme îşi pot găsi rezolvarea corespunzătoare.
,, Suntem alături de familiile celor dispăruţi în timpul inundaţiilor. Este o tragedie ale cărei proportii ar fi fost diminuate dacă guvernanţii ar fi luat de-a lungul timpului măsurile necesare. Este regretabil că romanii îşi pierd viaţa şi atunci când plouă şi atunci când ninge şi atunci când este foarte cald pentru că nimeni nu a facut de douăzeci de ani nimic din ceea ce trebuia să faca pentru ca viaţa noastră să nu depindă atât de mult de condiţiile meteorologice.
Suntem solidari cu aceşti oameni nu doar prin vorbe ci şi prin fapte şi de aceea am demarat o campanie naţională de strângere de ajutoare pentru cei afectaţi în aceste zile. Vom încerca să compensăm incompetenţa autorităţilor sprijinind fiecare dintre noi cu ceea ce putem pe cei loviţi de vreme şi de vremuri. Românii trebuie să se ajute atunci când e nevoie şi sperăm că ni se vor alătura toţi care vor să ajute.
Suntem cei care avem şi soluţii pentru rezolvarea acestor probleme şi am dovedit la Pechea că cei care ştiu şi vor să facă ceva pentru comunitate pot face ca toţi cei expuşi intemperiilor să treacă mai uşor peste astfel de situaţii.
La Pechea, primarul PP-DD a reuşit deblocarea unui fond de urgenţă al primăriei, astfel încât încă din timpul nopţii, pe lângă asigurarea adăpostului, cei refugiaţi au putut beneficia şi de hrană si apă. În acest moment în jur de 150 de case au fost evacuate, riscul de inundaţii fiind în continuare unul crescut. Alături de localnicii din Pechea sunt nu doar autorităţile ci şi voluntari, precum şi ajutoare din judeţele învecinate. Se intervine cu 10 motopompe, iar principalul scop al Primăriei Pechea este protejarea vieţilor omeneşti.
Suntem cei care credem că doar împreună putem salva aceasta ţară şi vă chemăm pe toţi cei care mai cred că ne putem lua ţara înapoi !”

BIROUL DE PRESĂ PP-DD

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate