Poziția publicației ziarpiatraneamt.ro față de vaccinare

9

Toate trusturile de presă serioase s-au poziționat de fiecare dată destul de clar față de subiectele de interes public major – începând cu alegerile și terminând cu drepturile și obligațiile cetățenești.

Legat de vaccinarea anti COVID, ziarpiatraneamt.ro v-a prezentat de fiecare dată atât opiniile pro, cât și cele contra, iar poziția noastră ca publicație este următoarea:

  • Virusul există, fără îndoială, iar noua tulpină pare să fie mai agresivă decât variantele anterioare;
  • Autoritățile NU comunică corect și NU au făcut o distincție clară între numărul de persoane decedate CU covid și cele decedate DE covid;
  • NU avem încredere în statisticile legate de numărul vaccinaților ajunși în spitale, deoarece NU suntem convinși că nu există multe vaccinări simulate exclusiv în scopul obținerii certificatului de vaccinat;
  • NU s-au adus argumente solide care să pledeze în favoarea unui vaccin experimental ale cărui riscuri ar depăși beneficiile;
  • Nu suntem de acord, nu considerăm că este constituțional și nici moral să existe o constrângere directă sau indirectă în sensul obligării oamenilor de a se vaccina. Vaccinarea trebuie să fie o decizie strict personală, iar Guvernul nu are autoritatea de a impune cuiva acest act. Populația trebuie convinsă, în niciun caz constrânsă.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
9 Comentarii
  1. Vasile spune

    Convinsă cu mici sau 100 de lei…!?
    Mă plătești pe mine ca să nu mă îmbolnăvesc!?

  2. dante spune

    Foarte pertinente comentariile dl. Marcoci si a dl. Sorin….cred ca romanii si bulgarii detin adevarul suprem despre acest vaccin si restul Europei si a lumii sunt niste prosti si ignoranti….cand se va inchide Europa pentru romani si nu vom mai fi lasati sa calatorim fara vaccin atunci vom avea de suferit…adica am facut atatea vaccinuri de mici si nu am intrebat ce ne baga , dar ne-am trezit acum sa fim mai catolici decat Papa si sa fim habotnici de sceptici…cel mai mare rau il fac unele posturi tv, paginile de facebook,tik-tok si instagram si unele asa zise ziare on-line care se cred atotstiutoare fara sa se informeze din mai multe surse…

  3. Costea spune

    Foarte corecta pozitie, umana, morala…si legala. Democratia se pare ca e o ,,GOGOSA” pe care ne-o servesc oamnii politici impreuna cu politrucii de 32 ani de la revolutie .
    Suntem Romani suntem aici si nu vom ceda niciodata.
    Nu avem nevoie de Revolutie, Nu avem nevoie de Evolutie. Nu avem nevoie de Constitutie.
    Avem doar o LEGE a demnitatii in noi. Si cu aceasta lege vom fi UNA.
    UNA … ca ROMANI.

  4. Marcoci spune

    Autoritățile sunt autorități: datorita corupției din sistem, nepotismului și lipsei de personal (pe alocuri) nu vom avea o comunicare eficienta și corecta. Incompetența e în floare în apanajul statului român și nu numai.
    Totuși, sunt curios de ce puneți eticheta unui vaccin experimental când el este omologat pentru utilizare în SUA. Or fi ăia mai proști și voi mai deștepți?
    Statistica… Nush ce sa zic, revin la incompetența și nepotismul din sistem, as avea încredere vreo 70-80% in ea referitor la nr cazuri și decese. Însă, am mai multă încredere în raportările făcute despre morții covid nevaccinati vs vaccinați din ultima perioadă.
    În ceea ce privește constrângerea, în unele cazuri POATE fi benefică. Drepturile și libertățile unui individ se sfârșesc atunci când trec peste libertățile și drepturile altui individ. Constrângerea nu e cea mai bună opțiune, însă eu nu vreau să mă îmbolnăvesc datorită unui control medical de specialitate la care medicul are o viziune laică asupra vaccinului (am cunoscut doctor de la bisericani astfel).
    Dreptul la opinie, la opinie fundamentata pe cercetări, studii, cunoștințe temeinice, trebuie sa fie liber. Alegerea între a face sau nu vaccinul trebuie să fie la latitudinea individului, cu toate astea, dacă lucrează într-un domeniu cheie și nu vrea sa accepte soluția optimă științific, ar putea să i se desfacă contractul de muncă sau să se testeze pe banii lui.

    1. GM spune

      Ce te face sa crezi ca nu te va infecta un vaccinat, ca doar este demonstrat stiintific ca vaccinul nu opreste infectarea persoanei vaccinate si nici transmiterea virusului in comunitate? Probabil ar trebui sa va documentati mai mult cu privire la autorizarile acestor vaccinuri: ele sunt autorizate temporar sub pretextul ca beneficiile depasesc riscurile. Insa, acest lucru va trebui confirmat de studiile finale ce vor fi comunicate anul viitor in cazu unora si pecte 2 ani in cazul altora, adica exact dupa ce miliarde de oamenivor fi fost deja vaccinate.

    2. destorian spune

      Daca vaccinul e bun, nu ai nici o grija. Esti invincibil si intr-o balta cu virusuri. Deci de ce sa se vaccineze altul? Daca e prost, problema ta.

  5. Sorin spune

    Și cum considerați, domnule autor, că ar trebui convinsa populația?
    Oare nu ar trebui singuri, datorita instinctului de supraviețuire și datorită gândirii logice și a cunoștințelor de fizică, chimie, biologie pe care le avem să luăm decizie care sa ne protejeze pe noi și pe cei dragi noua?
    Ne vaccinam din prima zi, apoi la o luna, la un an… și ajungem cu ultimul vaccin la 14 ani pentru a putea fi protejați în fața multor boli, dar acum … când avem soluția stam și așteptăm. Ce așteptăm?

    1. Mișu spune

      Dumneavoastră puteți să vă vaccinați cât și cu ce vreți. Fiecare decide pentru el și cei dragi. E clar că și un vaccinat poate face boala și o poate transmite mai departe. Dacă vaccinul proteja împotriva transmiterii către ceilalți vaccinați sau nevaccinați era ceva wow! Până atunci, autoritățile fac ce făceau nemții în lagăre: experimente prin constrângere.

    2. GM spune

      Ce ati spune sa asteptam rezultatele finale ale testelor facute, care vor fi comunicate anul viitor in cazul unora si peste 2 ani in cazul altora, adica exact dupa ce miliarde de oameni vor fi fost deja vaccinati?

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate