Potret de polițist: De 17 ani în echipa criminaliștilor din județul Neamț

0

Agent șef de poliție Bîrdîzău Ana-Maria lucrează de la încadrare, din anul 2006, la Serviciul Criminalistic Neamț. Cu o experiență de 17 ani în domeniul criminalistic, Ana-Maria continuă să fie la fel de pasionată de detalii și să creadă că munca ei va produce o schimbare.

Când am intrat în acest serviciu eram singura femeie criminalist, acum suntem 6 colege  la compartimente diferite. Munca într-o echipă de polițiști  vine la pachet cu multă adrenalină, dar și cu multe momente frumoase.

Tatăl meu a fost polițist la post și de la el am prins dragul de meserie. Am absolvit în anul 2006 Școala de Agenți de Poliție ,,Vasile Lascăr”, din Câmpina, și mi-am ales ca repartiție Serviciul Criminalistic. De atunci mă aflu în echipa criminaliștilor din județul Neamț.

Timp de 5 ani am făcut cercetare la fața locului, iar acum mă ocup de identificări judiciare. În fiecare zi am satisfacția muncii, simt că ceea ce fac contează, poate nu azi sau mâine, dar cu siguranță va produce o schimbare.

Cazul care pe mine, ca femeie criminalist m-a impresionat, a fost un incendiu din comuna Tazlău. O mamă și 3 copii mici au pierit atunci, iar imaginea mamei, care era în genunchi și își proteja copiii, a fost una cutremurătoare. Am făcut CFL-ul cu lacrimi pe lentila aparatului.

Munca de polițist te schimbă. De când sunt polițist am devenit mai matură și mai încrezătoare în oameni.”, spune agent șef de poliție Bîrdîzău Ana-Maria.

Dragi femei, sunteți minunate și mult mai puternice decât credeți! Nu renunțați niciodată să visați! Dream big!

Sursa: IPJ Neamț

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate