#POTALTFEL, o campanie ce urmează a fi implementată prin Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Neamt

2

CAMPANIA NAŢIONALĂ DE PREVENIRE A CONSUMULUI DE CANABIS #POTALTFEL! – Marţi. 5 septembrie a.c., la sediul Agenţiei Naţionale Antidrog (ANA) a fost lansată campania naţională media de prevenire a consumului de canabis „#POTALTFEL!”. 

Campania, care va fi implementată în perioada 5 septembrie 2017 – 31 iulie 2018, este fundamentată pe Studiul naţional în populaţia generală privind consumul de tutun, alcool şi droguri (GPS) 2016, corelativ cu Studiul în populaţia şcolarizată cu vârsta de 16 ani – ESPAD 2015, studii care relevă, la nivel naţional, o creştere a consumului de canabis.

Activitatea este  finanţată prin Programul naţional de prevenire şi asistenţă medicală, psihologică şi socială a consumatorilor de droguri 2015-2018, aprobat prin HG nr. 684/2015.

Campania reprezintă un răspuns integrat şi complet în planul politicilor publice, cu rol emergent în dinamica consumului de droguri din România.

#POTALTFEL” are drept scop creşterea nivelului de informare, sensibilizare şi conştientizare a populaţiei generale (15-64 de ani), cu accent pe populaţia şcolară (15-24 de ani), asupra efectelor medico-psiho-sociale ale consumului de canabis, în vederea neînceperii, respectiv, evitării trecerii de la consumul ocazional sau recreaţional, la consumul regulat de canabis.

Beneficiarii direcţi ai campaniei sunt:

  • 216 de persoane din populaţia generală (10%), cu vârsta cuprinsă între 15-64 ani, care vor primi informaţii cu privire la efectele medico-psiho-sociale ale consumului de canabis, prin promovarea spotului video al campaniei.
  • 550 de tineri din segmentul de vârstă 15-24 ani şi 1692 de cadre didactice, din care:
  • 250 de tineri cu vârsta de 15-24 de ani, informaţi cu privire la efectele consumului de canabis, în cadrul activităţilor de petrecere a timpului liber;
  • 300 elevi de liceu şi studenţi, cu vârsta cuprinsă între 15-24 de ani, informaţi, sensibilizaţi şi conştientizaţi cu privire la consumul de canabis;
  • 692 de profesori din unităţile liceale şi de învăţământ superior, care vor beneficia de activităţi de informare, sensibilizare şi conştientizare cu privire la consumul de canabis.

Beneficiarii indirecţi sunt estimaţi a fi 80.000 de elevi şi studenţi, 3000 de cadre didactice din mediul şcolar şi universitar, precum şi peste 100.000 de membri ai comunităţii.

Obiectivele campaniei vor fi atinse prin desfăşurarea, la nivel naţional, a următoarelor activităţi:

  • promovarea campaniei în mediul TV, on-line şi presa scrisă pe întreaga durată a campaniei;
  • sesiuni de prevenire a consumului de canabis în instituţii de învăţământ, pentru categoria de vârstă 15-24 de ani;
  • activităţi de informare şi promovare a alternativelor de viaţă sănătoasă, în zone în care tinerii aleg sa-şi petreacă timpul liber (spaţii recreaţionale), cu sprijinul voluntarilor ANA.
  • activităţi de informare în comunitate, cu ocazia marcării Zilei Internaţionale Împotriva Traficului şi Consumului Ilicit de Droguri 2018.

Informaţii complete despre consumul de canabis în România se regăsesc în documentul-sinteză de aici.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
2 Comentarii
  1. Mira Juv spune

    Mai bine s-ar face campanii impotriva alcoolului. Asta face cele mai multe victime.

  2. Ștefan Iulian spune

    Pentru că niciunul nu știe că face bine, sunt chimicalele alea ce erau cândva legale aici care fac rău, dar iarba nu o să iti facă niciodată… câți dintre voi stiu ca există o iarba ce ucide 98 la suta din celule cancerigene sau ca un joint la zi face bine la un diabetic pentru că îi scade zaharul în sânge? Nu știți asta pentru că mulți ascultă ce spun ceilalți și se informează!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate