Pompierii nemțeni au intervenit cu descarcerarea la un accident grav

0

FOTO: ISU Neamț

Astăzi s-a produs un accident rutier grav cu victimă încarcerată în localitatea Iugani, comuna Mircești, județul Iași, la granița cu județul Neamț.

La fața locului s-au deplasat Descarcerarea Grea, o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD de prim ajutor din cadrul Detașamentului de pompieri Roman.

Potrivit ISU Neamț, victima a fost extrasă în cooperarea cu colegii pompieri de la Pașcani și a fost predată unui echipaj medical de la SAJ Pașcani.

UPDATE: „Din primele cercetări, polițiștii au stabilit ca astăzi, în jurul orei 12.00, un autotren condus pe DN2 E85, de către un barbat de 49 de ani, din PH, ar fi pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu o autoutilitară condusă de un bărbat de 56 de ani, din SV, care circula din sens opus. În urma impactului, a rezultat vătămarea corporala a ambilor conducatori auto, care au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate. Din cauza leziunilor suferite, bărbatul de 56 de ani nu a putut fi testat alcooltest. În celalalt caz, rezultatul a fost negativ. Cercetările au fost demarate sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț.

Potrivit ISU Neamț, conducătorul auto al TIR-ului a fost preluat, în stare de conștiență, de echipajul de paramedici SMURD si transportat la spitalul Roman.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate