NEAMȚ: Pompierii scot un cadavru găsit într-o fântână

0
ARHIVA

Pompierii nemțeni intervin în aceste momente într-o misiune de degajare a unui cadavru găsit într-o fântână în localitatea Poienari. La locul evenimentului s-a deplasat un echipaj de pompieri cu o autospecială de intervenție din cadrul Detașamentului de pompieri Roman – Punct de lucru Poienari. Fântâna are o adâncime de aproximativ 25 de metri.

În sprijin, la misiunea de degajare a cadavrului din fântână s-a mai deplasat un echipaj de pompieri cu o autospecială de intervenție împreună cu comandantul Detașamentului de pompieri Roman.

UPDATE: „Astăzi, în jurul orei 12.30, polițiștii au fost sesizați de către o persoană din Poienari despre faptul că în fântâna locuinței sale a observat corpul unei persoane de sex masculin. Polițiștii s-au deplasat la fața locului, iar din primele cercetări au stabilit că este vorba despre un bărbat de 60 de ani, din Poienari, dat dispărut din data de 19 martie. În aceste momente se acționează pentru aducerea corpului neînsuflețit la suprafață. În cauză, colegii vor demara cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă.”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate