Pompierii militari au deblocat cateva autotrenuri ramase inzapezite

0

(03 febr., ora 19.50)

Pompierii militari romaşcani au fost alertaţi şi au intervenit cu un ofiţer, 6 subofiţeri şi o autospecială pentru deblocarea unor autotrenuri rămase înzăpezite.


Pe DN 15, pe raza localităţii Gâdinţi, pompierii militari au intervenit pentru remedierea defecţiunilor apărute la un autotren (condus de Nicu G., înmatriculat în judeţul Vaslui) şi punerea acestuia în mişcare. Remedierea defecţiunilor a fost făcută de unul dintre membrii echipajului de pompieri, plt. adj. Remus Chirilă, un foarte bun mecanic auto, care s-a remarcat şi prin intervenţiile de specialitate de pe timpul inundaţiilor.

Echipajul pompierilor militari, sub comanda căpitanului Mihai Parasca, a continuat deplasarea până în localitatea Poienari pentru tractarea unui autotren (înmatriculat în Lituania) rămas blocat într-o pantă. Pompierii militari au reuşit să tracteze autotrenul în condiţii de siguranţă, într-o zonă de parcare.

Pompierii militari care au intervenit făceau parte din detaşamentul de intervenţie constituit pentru gestionarea corespunzătoare a situaţiilor de urgenţă care pot apărea în contextul manifestării fenomenelor meteo periculoase.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate