7 incendii in ultimele 48 de ore

0

În perioada 04-05.02.2012, Inspectoratul pentru Situaţii de urgenţă „Petrodava” al judeţului Neamţ a fost solicitat şi a intervenit pentru localizarea şi stingerea unui număr de 7 incendii.

04.02.2012

            Prima solicitare a venit din localitatea Ştefan cel Mare, la ora 00.21, ca urmare a producerii unui incendiu la podul unei locuinţe (aparţinând Catincăi A.). Incendiul a distrus cca 20 mp din acoperişul casei (cu învelitoare din draniţă, tablă şi carton bituminos), cauza probabilă a producerii a incendiului fiind mijlocul de încălzire supraîncălzit (nesupravegheat). Incendiul a fost lichidat cu 6 subofiţeri şi o autospecială).


La ora 02.14, pompierii militari pietreni au fost alertaţi din nou pentru a localiza şi stinge un incendiu izbucnit la podul locuinţei lui Lucian J., din localitatea Pângăraţi. Cauza producerii incendiului o reprezintă coşul de fum necurăţat de funingine. Au ars cca 6 mp de perete din lemn şi lut, la intervenţie participând 6 subofiţeri şi o autospecială.

După aproximativ 30 de minute (ora 02.43) Detaşamentul de pompieri Piatra Neamţ a fost alertat din nou şi a intervenit cu 10 subofiţeri şi 3 autospeciale pentru localizarea şi stingerea unui incendiu izbucnit în dormitorul unei locuinţe (aparţinând lui Radu M.) din localitatea Gârcina.

Incendiul a fost cauzat de coşul de fum neprotejat termic faţă de materialele combustibile (efectul termic produs de şemineu). Au ars cca 500 mp de acoperiş (cu învelitoare tablă), obiecte de mobilier (canapele, scaune, paturi, mese) şi cca 10 mp de podea din lemn.

Forţele de intervenţie nu au putut ajunge până la locul evenimentului, deoarece accesul se făcea pe un podeţ din lemn care nu ar fi rezistat sub greutatea autospecialelor. S-a realizat un dispozitiv de stingere cu o lungime de cca 350 de metri liniari.

La ora 18 20, pompierii romaşcani au fost alertaţi şi au intervenit cu 5 subofiţeri şi o autospecială pentru localizarea şi stingerea unui incendiu izbucnit într-un apartament (aparţinând Marianei T.) situat la etajul 1 al unui imobil de pe strada Sucedava din municipiul Roman.

Apelul a fost făcut de o vecină, care a constatat că pe casa scării era foarte mult fum. Pompierii militari au pătruns în apartament şi au constatat că pe aragazul în stare de funcţionare (şi nesupravegheat) se afla o oală încinsă. Salvatorii au oprit aragazul, au aerisit apartamentul şi casa scării, asigurându-se că nu există persoane care să fi avut de suferit de pe urma incidentului.

La ora 21.03, Detaşamentul de Pompieri Târgu Neamţ a fost alertat şi a intervenit cu 6 subofiţeri şi o autospecială pentru a lichida un incendiu izbucnit la coşul de fum al unei locuinţe (aparţinând lui Mihai P.) situată pe strada Cuza Vodă din oraşul Târgu Neamţ. Pompierii militari au ajuns la faţa locului în doar 6 minute şi au reuşit să lichideze incendiul înainte ca acesta să producă pagube materiale.

05.02.2012

La ora 09.55, pompierii romaşcani au fost alertaţi şi au intervenit cu un ofiţer, 7 subofiţeri, o autospecială şi ambulanţa SMURD ca urmare a producerii unui incendiu în localitatea Sagna.

Incendiul a izbucnit la coşul de fum al unei centrale termice, din gospodăria Vioricăi S., din cauza coşului de fum neprotejat termic faţă de materialele combustibile. Au ars cca 4 mp din acoperişul centralei termice, construit din asterială lemn şi învelitoare tablă şi cca 6 mp din izolaţia de polistiren a construcţiei.

Paramedicii i-au acordat primul ajutor calificat lui Ioan P. (65 de ani), vecin cu proprietara locuinţei cuprinse de flăcări, care a încercat să intervină înaintea sosirii forţelor de intervenţie şi a alunecat de pe acoperiş. Acesta a suferit traumatisme cranio cerebral, cervical, toracic şi abdominal. Echipajul SMURD i-a evaluat funcţiile vitale, l-a imobilizat cu gulerul cervical din dotare şi targa – lopată, i-a administrat oxigen şi l-a transportat la spital.

Pompierii militari romaşcani au fost alertaţi din nou la ora 11.10 şi au intervenit cu 5 subofiţeri şi o autospecială pentru localizarea şi stingerea unui incendiu izbucnit într-un spaţiu comercial situat la parterul unui bloc de pe Bulevardul Roman Muşat din municipiul Roman.

Ajunşi la faţa locului în doar 5 minute, au reuşit să lichideze incendiul cu stingătoare portabile (cu pulbere şi CO2), înainte ca acesta să se propage la celelalte bunuri combustibile şi să pună în pericol locatarii din zonă. Au ars tabloul electric şi instalaţi aferentă din incinta magazinului, din cauza unui scurtcircuit produs la tabloul de distribuţie suprasolicitat

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate