Polițiștii Secției de Poliție Rurală Români au confiscat 100.000 țigarete, susceptibile a proveni din contrabadă de tutun

1

Activitățile pe linia combaterii contrabandei cu tutun au fost continuate de polițiștii nemțeni, fapt pentru care în noaptea de 23/24.10.2016, polițiștii din cadrul Secției nr.8 de Poliție Rurală Români au depistat în trafic un bărbat de 46 de ani, din Moldoveni bănuit de săvârșirea unor astfel de infracțiuni. În urma controlului efectuat asupra autoutilitarei conduse, au fost identificați 11 saci din rafie și două sacoșe, în care se aflau pachete de țigări susceptibile a proveni din contrabandă.
În total, polițiștii au confiscat 500 de cartușe de pachete țigări, respectiv 5.000 de pachete de țigări, care nu prezentau banderole de marcaj sau timbru fiscal, fiind de proveniență din Republica Ucraina.
În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia prevăzută şi pedepsită cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi conform art. 270 din Legea 86/2006.
Reamintim faptul că un alt caz de contrabandă de tutun a fost înregistrat vineri, când o femeie de 56 de ani, din Piatra Neamț, a fost depistată în flagrant de polițiști, în timp ce deţinea în autoturismul condus 100 de pachete de ţigări, ce aveau aplicate timbru fiscal emis de autoritățile Republicii Moldova.

made in neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
1 Comentariu
  1. VUK spune

    SE IMPUNE O DETASARE ! ADICa cei de la Sectia Politie Romani sa Fie Detasati la ,,P T F ,, De la Granita cu Ucraina , Rep Moldova si cei de la PTF la sectia Romani , Unde sa Stea Degeaba , faca Figuratie ca la anumite piese de Teatru !

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate