Polițiștii nemțeni continuă sancționarea persoanelor care nu poartă masca de protecție

0

În ultimele 24 de ore, structurile teritoriale ale M.A.I. au continuat acțiunile desfășurate în sistem integrat, împreună cu celelalte instituțiiimplicate, sub autoritatea Instituției Prefectului, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID-19.

Pentru prevenirea și limitarea infectării cu virusul Covid 19, sub autoritatea prefectului județului Neamț, în ultimele 24 de ore, peste 150 de polițiști și polițiști locali au desfășurat acțiuni de verificare a respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă, în zonele aglomerate, terase dar și în mijloacele de transport în comun, pentru prevenirea și limitarea infectării cu virusul Covid-19.

Au fost organizate 11 acțiuni punctuale, în sistem integrat, fiind vizate, în special, restaurantele și localurile publice care au deschise terase, fastfood-uri precum și mijloacele de transport în comun.

În cadrul acțiunilor de control, au fost verificate 89 de societăți comerciale/ persoane fizice autorizate, 56 de mijloace de transport și au fost legitimate 659 de persoane.

În baza Legii nr. 55/2020 au fost aplicate 203 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală,15 sancțiuni contravenționale aplicate operatorilor economici pentru organizarea de activități în spațiul public/privat/închis pentru care au fost instituite interdicții/restricții și o sancțiune aplicată unei persoane fizice pentru participarea la activități în spațiul public/privat/închis pentru care au fost instituite interdicții/restricții. Valoarea totală a sancțiunilor aplicate este de 41.500 de lei.

În cadrul acțiunilor au fost desfășurate și activități preventive de informare.

Astfel de activități, organizate sub autoritatea prefectului, vor continua în sistem integrat și în perioada următoare, în vederea conștientizării tuturor cetățenilor cu privire la necesitatea respectării măsurilor de distanțare socială, precum și a prevenirii și limitării infectării cu virusul SARS-CoV-2.

***

La data de 18 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Bicaz s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, la o societate comercială de pe raza localității Tarcău, nu sunt respectate dispozițiile legale cu privire la măsurile de prevenire a răspândirii virusului Covid-19.

În jurul orei 20.30, polițiștii s-au deplasat la fața locului, ocazie cu care au constatat că în incinta societății comerciale se aflau mai multe persoane care consumau băuturi alcoolice și nealcoolice și care jucau tenis de masă, nerespectând astfel măsurile dispuse prin  HCJSU nr. 64/2020.

Polițiștii au luat măsuri de evacuare a localului, administratorul fiind sancționat contravențional conform Legii nr. 55/2020, cu amendă în valoare de 3.000 de lei. De asemenea, o persoană a fost sancționată contravențional cu suma de 1.000 de lei pentru nerespectarea măsurilor de protecție sanitară individuală.

sursa: IPJ Neamț

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate