Politistii nemteni continuă activitătile in cadrul Campaniei „Fii prudentă! Poti preveni tâlhăria!”

0

În ziua de 23.07.2013, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Neamț au desfășurat o amplă activitatea de informare și prevenire a infracțiunilor de tâlhărie în două locații intens circulate din municipiul Piatra Neamț, respectiv B-dul Decebal și B-dul Traian.
Totodată, polițiștii nemțeni au simulat o astfel de faptă antisocială – mai exact smulgerea unui lănțișor de la gâtul unei femei, care, din cauza neatenției a devenit ”victima” unei persoane străine care a abordat-o pe motivul că dorește să schimbe în fise o bancnotă de 1 leu.
Prin această acțiune polițiștii de prevenire au dorit să testeze încă odată spiritul civic, dar și să atragă atenția asupra a ceea ce se poate întâmpla în cazul în care anumite persoane abordează în general femei, sub diverse pretexte pentru a le distrage atenția , iar apoi să le deposedeze de bunurile pe care le au asupra lor.
În scopul creșterii gradului de informare a populației cu privire la modalitățile de prevenire a tâlhăriilor, după finalizarea simulării, polițiștii de proximitate au distribuit flyere cu recomandări și sfaturi destinate prevenirii tâlhăriilor.
În urma acestei activități, polițiștii nemțeni au realizat un spot preventive care va fi difuzat la posturile locale de televiziune.
La activitate s-au implicat polițiști din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, Serviciului de Acțiuni Speciale, Serviciul de Criminalistică, Poliția de Proximitate și polițiști de ordine publică din cadrul Poliției municipiului Piatra Neamț.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate