Polițiștii locali și reprezentanții D.A.S. Piatra Neamț, „muncă Sisifică” printre oamenii străzii, în zilele geroase

0

Gerul din ultimele zile a readus în atenția polițiștilor locali și a reprezentanților Direcției de Asistență Socială necesitatea organizării unei acțiuni specifice de identificare a oamenilor fără adăpost, care se aciuează în diverse locuințe improvizate, fără căldură și condiții necesare unui trai decent.

Astfel, polițiștii locali de ordine publică, împreună cu reprezentanții D.A.S. Piatra Neamț, au depistat în serile de 08 și 09 februarie 2023, 14 persoane care își improvizaseră culcușuri, la temperaturi de minus 10 grade celsius, în locuri precum clădiri dezafectate, scări de bloc sau foișoare.

Deși s-a încercat îndrumarea și transportul acestora în centrul de cazare specilizat din cartierul Speranța, doar două persoane au fost de acord să înnopteze în adăpost, restul refuzând categoric, preferând să rămână sub cerul liber.

Astfel de acțiuni vor continua, în speranța că măcar o parte dintre oamenii străzii, mulți dintre ei cu afecțiuni medicale grave, vor fi convinși să se deplaseze pe timp de noapte în adăpostul Speranța, centru pus la dispoziție de Direcția de Asistență Socială și Primăria Piatra Neamț, gratuit, pentru cei defavorizați, unde pot beneficia de hrană caldă, căldură, toalete și îngrijiri specializate.

Reamintim cetățenilor, că în cazul în care observă oameni ai străzii aflați în dificultate, pot anunța Dispeceratul Poliției Locale Piatra Neamț, tel. 0233.231.300 sau Direcția de Asistență Socială – Primăria Piatra Neamț.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate