PNL s-a răzgândit. Nu mai e fake news închiderea centrelor de permanență. E ”viziunea fostului ministru”

0

Într-o ieșire în presa din București, că doar nu ar discuta cu publicația care a lansat știrea și ar putea sa îi pună în dificultate cu întrebări incomode, cei de la minister spun, exact cum am anticipat (click aici), că e vorba de ”greaua moștenire”, că „Documentul apărut în mass-media a fost elaborat în data de 6 noiembrie, fără consultarea și acordul prealabil al actualei conduceri a Ministerului Sănătății și reprezintă viziunea fostului ministru„ … puteți citi mai multe aici. Desigur că cei de la minister nu prezintă vreun document care să susțină afirmațiile lor, ci oferă doar probe „verbale”.

În mod miraculos, DSP Neamț vine cu un comunicat de presă în care confirmă că informațiile noastre sunt reale și că s-a cerut un proiect de reorganizare a centrelor de permanență care să se încadreze în normativul de 1 centru la 30.000 locuitori.

DSP Neamț confirma totodată ca a trimis solicitări de informații în teritoriu, deci primarii PNL din Neamț știau de situație dar au tăcut.

Exact cum am anticipat, după ce au ieșit cu minciuna potrivit căreia e o știre falsă, cei de la PNL Neamț s-au mai gândit puțin și de la fake news au trecut la faza cu greaua moștenire și că e planul fostului guvern ”m**e PSD” și că nu vor desființa centrele de permanență, fiind doar manipulare.

Indiferent că a fost ideea lui ”m**e PSD” sau a oamenilor de știință din guvernul PNL, întrebarea care se impune este: Dacă nu apărea acest document în presă și nu ieșea scandal, oprea cineva acest demers care ajunsese deja în faza de negociere cu primarii, stabilindu-se care centre de permanență se închid și care sunt cele care rămân?

Acceptând că a fost o idee a fostului guvern pe care actualul guvern o aplică din inerție sau din greșeală, sperăm să nu vedem foarte multe prostii pe care să le facă guvernul PNL și pentru care să dea vina pe greaua moștenire.

Cei de la PNL Neamț ar fi bine să înțeleagă faptul că nu toată lumea e chiar așa proastă cum cred ei. Suspect de manipulare poți fi doar atunci când prezinți doar punctul tău de vedere, adică exact ceea ce fac ei în postările și declarațiile lor.
Nu poate fi manipulare atunci când prezinți toate punctele de vedere, așa cum am făcut noi. Ba, mai mult, liberalii nemțeni se îneacă în propria gargară deoarece noi am publicat punctul de vedere al PNL Neamț și nu am publicat punctele de vedere ale PSD Neamț.

Deci, domnilor de la PNL Neamț: noi, din respect pentru cititorii noștri am prezentat toate punctele de vedere și din respect pentru alegătorii voștri nu am prezentat punctele de vedere ale PSD, puncte de vedere care ni s-au părut politizate.
Domnilor de la PNL Neamț, voi puteți să vă respectați alegătorii dumneavoastră și să le prezentați și punctul nostru de vedere? Sau sunteți doar un PDL renăscut care va ascunde în permanență părerea celorlalți și va încerca să își impună doar propria părere?

Iosub Robert

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate