Dovada că liberalii știau de comasarea centrelor de permanență și că știrea e adevărată 100%

1

Azi, 20.11.2019, în ședința de Colegiu Prefectural Neamț, în prezența tuturor șefilor de instituții și deconcentrate din județul Neamț s-a discutat adresa venită de la minister prin care se solicită un plan de reorganizare și comasare a centrelor de permanență din județul Neamț.

Solicitarea venită din partea guvernului PNL a fost prezentată de prefectul județului Neamț, iar directorul DSP a spus: ”În Piatra-Neamț sunt 7 centre de permanență, în Roman sunt 6. Ar trebui să rămână 3 în Piatra și 2 în Roman. Nu se pot retrage autorizările de funcționare a centrelor de permanență, se vor suspenda activitățile. Adică le ÎNCHIDEM.”

Tot directorul DSP a explicat cum se poate vedea și în filmarea de mai jos că ”S-a purtat corespondență cu primarii de la Roman si Piatra-Neamț pe tema comasării centrelor de permanență.” și ” La Roman s-a ajuns deja la o înțelegere, din 6 vor rămâne 3.” Adică, cu primarul PNL de la Roman s-a discutat deja câte centre de permanență vor fi închise în Roman.

Deci, CEL PUȚIN UN LIDER PNL NEAMȚ cunoaște situația,
s-a conformat situației și ori nu a comunicat partidului, ori PNL Neamț știa, dar spera să nu se afle înainte de alegerile de duminică.

Deci, după o discuție purtată de față cu zeci de oameni, toți șefii de instituții din Neamț, un director al DSP care confirmă că cel puțin un important lider PNL din Neamț cunoaște situația și chiar a căzut de comun acord cu DSP pe numărul de centre de permanență care să fie închise la Roman, cu filmarea integrală, cu documentul de la minister publicat, PNL Neamț vine cu un tupeu incredibil și acuză că este o știre falsă.

Cam cât de disperat trebuie să fie PNL Neamț să acuze că e o știre falsă o știre filmată despre ce s-a discutat în Colegiul Prefectural, știre care conține și documentul oficial de la guvernul liberal?
Aveți în acest articol filmarea și documentul. Trageți dumneavoastră singuri concluzia dacă este o știre falsă sau reflectă adevărul 100%.

După acest articol ne așteptăm ca disperarea liberalilor nemțeni să continue în același stil și să spună că de fapt inițiativa de comasare e de pe vremea fostului guvern și că ei doar o aplică, lucru care chiar nu interesează pe nimeni. Important e cine face ceva.

Nu excludem ipoteza în care fostul guvern să fi demarat această inițiativă de comasare a centrelor de permanență, pentru că la câte decizii proaste a luat nu mai contează încă una și nici nu plângem de mila centrelor de permanență deoarece multe erau inutile. Doar dovedim că acum, în timpul guvernului PNL, se desfășoară acest lucru.

Pentru a le scurta suferința și a nu le da posibilitatea să se facă în continuare de râs, le amintim celor de la PNL că guvernul trecut mai avea o inițiativă cu Ordonanța 13 pe care nu a mai apucat să o pună în practică și poate dacă tot se caută scuze de genul „noi aplicăm ce plănuia guvernul trecut”, poate aplică și Ordonanța 13. Nu?

Știm și de faptul că în disperarea lor liberalii au cerut celor de la minister să facă ceva să dreagă situația măcar până după alegerile de duminică, iar cei de la minister au solicitat conducerii DSP să facă un comunicat de presă, dar să nu îl dea presei, ci să îl trimită la minister. Comunicatul a fost făcut și trimis la minister și urmează probabil ca acesta să fie ”aranjat” și abia apoi dat presei.

Mai știm și de faptul că cei de la DSP Neamț au fost aspru criticați de cei de la ministerul liberal pentru apariția în presă a actului și cel mai probabil vor fi sancționați drastic, poate și schimbați, deoarece nemțenii nu ar fi trebuit să vadă această hârtie, mai ales acum, înainte de alegeri.

Știm toate aceste lucruri, cunoaștem metodele PDL-ului care tocmai renaște și e turbat că ajung în presă lucruri pe care electoratul nu ar trebui să le știe.

Știrea inițială aici.

Iosub Robert

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
1 Comentariu
  1. Privitor spune

    Asta este doar inceputul. Se repeta istoria anului 2008 cand liberali si pdl-sti cresteau salariile in invatamant inainte de alegeri (ca si acum Orban cu „cresterile” de salarii si pensii), in conditiile in care toate previziunele indica o reducere a cresterilor economice, iar nesana este si cu toti habarnisti devenit decidenti peste noapte – dupa alegeri vom simti ce-i cu „doctrinele” liberale .

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate