PNL Neamț și drumul spre înfrângere

3

PNL Neamț și perseverența în greșeală

PNL Neamț pare să fie prins într-un ciclu nesfârșit al greșelilor de imagine fără sens. Cu mulți ani în urmă, partidul era condus de Dorinel Ursărescu, un individ cu probleme penale, iar la acea vreme actualul președinte al PNL Neamț era ucenicul său în politică. În loc să se concentreze pe dezvoltarea județului și atragerea de investiții, PNL Neamț a ales încă de pe vremea lui Ursărescu să-și construiască imaginea prin atacuri constante la adresa PSD și a liderilor acestuia.

Această politică de imagine goală a condus partidul în pragul desființării. În timp ce PNL Neamț se concentra pe atacurile la adresa PSD și pe combinațiile liderului, problemele se adunau. Partidul a devenit nefrecventabil și ajunsese în pragul falimentului până când a fost preluat în întregime de PDL care l-a reanimat.

Regretabil, noul PNL/PDL Neamț nu a reușit să se schimbe în esență. Au continuat să își construiască discursul politic în jurul atacurilor la adresa PSD, fără să ofere soluții concrete sau să aducă schimbări semnificative în județ. Nu negăm că PSD-ul nemțean trebuia să fie criticat, dar PNL Neamț părea obsedat doar de asta.

Ca rezultat, PNL Neamț a pierdut repetat în alegeri, umilindu-se în fața unui PSD aflat într-un val de antipatie națională incredibil. În ciuda protestelor masive împotriva PSD, cum ar fi cele legate de OUG 13, evenimentele din 10 august sau ineficiența guvernării Dăncilă și a problemelor de imagine mari pe care le avea PSD pe plan local, PNL Neamț a reușit să piardă conducerea județului într-un mod jenant.

Este evident că PNL Neamț nu a învățat nimic din eșecurile repetate sau poate că nu a înțeles cu adevărat situația. Partidul nu și-a analizat problemele și nu a făcut nicio schimbare semnificativă în atitudinea politică. În continuare, PNL Neamț pare obsedat de atacurile la adresa PSD și a tot ce este legat de acesta, într-un mod total inutil deoarece, de obicei, cei care votează PSD nu vor vota niciodată PNL și viceversa. Dacă sunt nemulțumiți, votanții celor două partide se îndreaptă, în general, spre alte formațiuni politice pe care le consideră alternative. Din aceste motive, PNL Neamț a ajuns acum pe locul trei în preferințele nemțenilor contribuind din plin la ascensiunea AUR care desigur că a luat și din electoratul PSD dar a adunat suficient cât să treacă în fața PNL. Cam aceeași greșeală au făcut-o și cei de la PSD la ultimele alegeri locale când au lansat atacuri la adresa candidatului PMP, Dragoș Chitic, și au contribuit la mutarea unei părți din voturile acestora la candidatul PNL.

Este dificil de înțeles de ce liderii PNL Neamț aleg să continue exact cu metodele care i-au făcut să piardă în mod constant. Cel mai probabil, aceștia nu știu cum să atragă atenția electoratului în alt mod decât prin atacuri la adresa PSD. Este greu de înțeles perseverența în greșeală a acestui partid.

Desigur, acest editorial reprezintă opinia autorului, dar, așa cum s-a întâmplat în cazul altor anticipări care s-au dovedit corecte în trecut, vom reveni și asupra acestui articol după următoarele alegeri, când PNL Neamț va ieși cel mai probabil pe locul trei.

Desigur că gherila liberală va contrazice acest editorial pentru că așa au făcut și când zicea Ursărescu că va câștiga județul cu peste 60% sau când prezenta Cozmanciuc, fostul șef al PNL, la ultimele alegeri sondaje cu PNL Neamț la 53% și noi le spuneam că sunt foarte departe de adevăr.

Cert este un singur lucru. Nemțenii nu mai înghit sub nicio formă scandalurile celor care se află la guvernare. De la cei de la guvernare nemțenii așteaptă să facă ceva pentru ei. Atacurile politice sunt digerate doar dacă vin din partea opoziției care nu e la guvernare.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
3 Comentarii
  1. Mosu spune

    Un partid ocupat cu umplerea buzunarelor personale.

  2. Ioan spune

    PNL, la toate nivelurile, central și local, este un partid al liderilor. Aceștia sunt interesați de jocurile lor economice și politice în detrimentul organizațiilor, sunt un fel de mici dictatori în organizațiile lor, iar celor care le cară geanta și sunt „ascultători” le mai aruncă câte un os (sinecură) în timp ce ei fac înțelegeri în interes personal cu oricare dintre liderii politici de la putere sau opoziție, în funcție de propriul interes.

  3. Irimia ghe spune

    acesti lideri care conduc PNL Neamt au indepartat lideri cu adevarat care au pus umarul la mentinerea acestui partid si care ai luptat sa ridice acest partid care avea o doctrina liberala, ei se bazeaza pe acei primari corupti care nu au facut nimic in comunitatile lor si care sunt foarte usor de manipulat
    Coruptia si ipocrizia predomina in politica nemteana in aceasta perioada.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate