PNL Neamț cere majorarea taxelor din sectorul IT

1

Prin vocea deputatului PNL de Neamț, Mugur Cozmanciuc, liberalii cer majorarea taxelor din sectorul IT.

Conform informațiilor apărute ]n spațiul public, peste 67.000 de salariați din domeniul activității de creare programe pentru calculator au beneficiat în luna ianuarie 2021 de scutirea de impozit pe venit. În același timp, impactul scutirii de la plata impozitului pe venit a fost înregistrat la aproximativ 75 milioane lei lunar. Menționez că această măsură a fost introdusă în 2004, pentru a contribui la dezvoltarea domeniului IT și a preveni exodul specialiștilor în străinătate. Atunci, aveam puțin peste 12.000 de programatori, iar firmele de IT rulau circa un sfert de miliard de dolari. }n 2019, numărul acestora a crescut de zece ori, iar afacerile sectorului au trecut de 6 miliarde de euro, potrivit rapoartelor ANIS (Asociația Patronalã a Industriei de Software şi Servicii). Astăzi, cifrele aratã şi mai optimist”, declară deputatul PNL Mugur Cozmanciuc.

Din păcate, deputatul Mugur Cozmanciuc vrea să împovărăm și mai mult calul care trage și, eventual, să favorizăm măgarii care merg în urma căruței. Să sperăm totuși că premierul Florin Cîțu se va ține de cuvânt când a spus că nu va crește nicio taxă în perioada următoare și nu va lua în seamă toate aberațiile.” spun cei de la puterea.ro.

În principiu ce spun cei de la PNL cu eliminarea scutirilor este o măsură liberală care elimină o discriminare, doar că ar fi trebuit aplicată înainte de pandemie, nu acum când toată țara e în foame și în online.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
1 Comentariu
  1. Stefan spune

    Nu e vorba de „majorarea taxelor” din domeniul IT , ci de faptul ca niste cetateni cu salarii de peste 1500 de euro (net) nu platesc impozit pe salariu, in timp ce un amarat cu 2500 lei plateste!Cat despre valoarea adusa tarii de „sectorul” IT este , dupa mine , „0”!!! Toate programele publice IT sunt de cacao, iar asa-zisii IT-ist fac mai mult prestatii lohn pentru firm din afara!Asa ca , macar impozit pe salariu sa platesca!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate