Piatra-Neamț: Un șofer beat dar „hotărât”a tamponat tot ce i-a ieșit în cale, în două reprize

0
Foto caracter ilustrativ

Polițiștii rutieri au reținut pentru 24 de ore un bărbat din Piatra Neamț, fiind cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de refuzul sau sustragerea de la recoltarea de mostre biologice și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

La data de 26 mai a.c., în jurul orei 19.00, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Piatra Neamţ au fost sesizaţi cu privire la producerea unui eveniment rutier pe strada Mihai Stamatin.

La scurt timp, polițiștii au depistat în trafic autoturismul în cauză și întrucât conducătorul auto a refuzat să oprească la semnalul regulamentar de oprire, s-a procedat la urmărirea acestuia, fiind oprit pe Aleea Rozelor, unde cel în cauză a intrat în coliziune cu un vehicul parcat.

Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto, un bărbat de 53 de ani, din Piatra Neamţ, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de 1,38 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la un centru de permanență din Piatra Neamţ unde, în prezenţa cadrelor medicale, a refuzat recoltarea de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii, cu exactitate, a alcoolemiei.

Poliţiştii au demarat cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de refuz de la prelevarea de mostre biologice și i-au reținut permisul de conducere, fiindu-i eliberată o dovadă înlocuitoare fără drept de circulație.

Ulterior, în jurul orei 22.00, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Piatra Neamţ au fost sesizaţi cu privire la faptul că autoturismul în cauză a fost implicat într-un eveniment rutier pe strada Aleea Rozelor din Piatra Neamț.

Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului iar la scurt timp, bărbatul în cauză a fost depistat într-o parcare de pe strada Mihai Viteazu. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de 1,28 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, conducătorul auto a refuzat recoltarea de mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Fiindu-i probată activitatea infracțională, acesta a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, fiind cercetat sub aspectul comiterii infracţiunilor de refuzul sau sustragerea de la recoltarea de mostre biologice și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Astăzi, bărbatul urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamţ, cu propunerea de luare a unei măsuri preventive.

Sursa: IPJ Neamț

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate