Piatra-Neamț: Un proiect pilot și o muncă de echipă pentru reintegrarea asistaților social în comunitate

0
  • Să formezi o echipă este doar începutul, să rămâi împreună este progresul, să lucrezi împreună este succesul!


Cu siguranță putem afirma că munca în echipă reprezintă o provocare în sine. În urma unor discuții preliminare la sediul primăriei Piatra-Neamț în cursul săptămânii trecute, astăzi, 30 august, s-a format o echipă formată din reprezentați ai Asociației Născută Înger din Piatra-Neamț și DAS Piatra-Neamț pentru a găsi soluții privind persoanele din municipiu aflate în risc major de-a ajunge pe străzi, ele locuind în case sociale și acumulând datorii uriașe la Locativserv.

În luna august am prezentat două asemenea cazuri, două familii monoparentale, cu copii, aflate în pragul evacuării din cauza datoriilor.

Citiți și:

Ambele familii au fost salvate de la aruncarea sub cerul liber, datoriile de aproximativ 20.000 lei au fost achitate cu sprijinul donatorilor Asociației Născută Înger din Piatra-Neamț, iar în cazul mamei cu doi copii povestea a luat o turnură deosebit de bună. Mama a reușit să se angajeze la Rifil, are un serviciu stabil acum, datoriile au fost achitate, și va putea să își întrețină cele două fete cu rezultate deosebite la învățătură să meargă mai departe la facultate.

Sunt cazuri sociale care merită sprijinite și care pot depăși statutul de asistat în momentul în care au un loc de muncă, sunt consiliate, copiii merg la școală și au o situație financiară stabilă.

Acestor cazuri le este dedicat proiectul pilot inițiat de Asociația Născută Înger din Piatra-Neamț, în colaborare cu instituțiile de asistență socială ale primăriei. Astăzi s-a mers pe teren și s-au identificat noi cazuri care au nevoie de ajutorul acestei echipe mixte și al oamenilor buni care înțeleg că integrarea în societate trebuie să fie un efort comun.

Am căutat, identificat soluții pe termen lung, am reușit să-i convingem să-și ducă copiii în centrele de zi ale DAS-ului unde au toate condițiile de-a învăța, de-a avea asistență medicală, masă caldă.

Părinții (de regulă aceste familii sunt monoparentale) vor putea să fie ajutați pentru a-și găsi de muncă, să beneficieze de ajutor pentru a nu mai ajunge în aceasta situație.

viceprimar Alin Lehăduș

Munca în echipă presupune colaborare, comunicare, încredere și respect, de asta am salutat și venirea domnului viceprimar Lehăduș în această echipă, căutând împreună soluții pentru a echilibra situația în care se află aceste familii.

Încercăm din răsputeri ca aceste cazuri să nu mai fie, iar împreună vom reuși să-i scoatem la liman, să îi putem responsabiliza. În sprijinul meu și al asociației mele, implicit al acestor cazuri aflate în dificultate s-a alăturat un om căruia îi mulțumesc infinit că niciodată nu mi-a spus nu la vreo cerere primită. Un om care mereu îmi este alături, eroul acestor suflete nevinovate.

Munca unui asistent social este dificilă, dar plină de satisfacții, parcă zbori când știi că ai mai salvat un copil de pe străzi, când știi că nu dorm flămânzi, că merg la școală, că-i poți scoate din dificultățile în care se află.

Azi, împreună cu doamna Geanina Cloșcă, Cătălina Gherasim, profesioniști, dar mai întâi de toate oameni, au format echipa împreună cu mine și voluntara Maria, mergând la toți cei care se află în dificultate. O muncă asiduă, o muncă în care vezi multă suferință și durere, oameni prăbușiți în nevoi. Apoi, împreună cu doamna Berea Ana, domnul viceprimar Lehăduș am căutat soluții pentru a reuși să le oferim încă o șansă. Și sigur vom reuși.

Datoriile acumulate sunt mari, dar Dumnezeu mai face o minune și împreuna cu omul erou voi găsi soluția de-a răzbi încă o dată.

Dacă fiecare înțelege ce are de făcut, atunci lucrurile vor merge de la sine și așa vom reuși să aducem un echilibru în această societate aflată din ce în ce în mai mare dificultate. Când vom înțelege că doar uniți vom reuși să îndreptăm lucrurile, că împreună suntem o forță, spiritul civic va învinge egoismul existent. Sunt oameni, din păcate, care nu au avut șansa de-a avea o familie, sunt oameni care nu au studii, care au fost trântiți de toate colțurile pământului și atunci, ei trăind într-o normalitate a lor, acum este dificil să se integreze în societate. Dar nimic nu-i imposibil.

Fac un apel către cei care ne pot ajuta cu paturi, dulapuri, hăinuțe pentru copii, lenjerii, pături, încălțăminte, alimente. Știu, toți trecem printr-o perioada grea, plină de incertitudine, dar sigur, dacă fiecare am oferi din prea plinul sau prea puținul fiecăruia vom reuși să mai salvăm niște suflete nevinovate.

Mulțumesc pe această cale tuturor celor cărora vă pasă! Mulțumesc oamenilor care ne susțin mereu în misiuni îndeplinite! Mulțumesc ziarpiatraneamt.ro pentru ajutorul oferit!

Un om fără speranță este pe jumătate mort, asemenea omului fără un vis. Haideți, împreună, să fim speranța în lumea asta plină de nevoi. Este o lume pe care mulți dintre voi nici măcar nu își închipuie că poate exista, o lume în care lacrimile rămân atârnate de suflet, în care vezi cât de importantă este o bucată de pâine sau o mână care să te ridice atunci când te-ai prăbușit”
, a declarat Carmen Suciu de la Asociația Născută Înger din Piatra-Neamț.

Cei care pot oferi ajutor o pot contacta pe Carmen Suciu la telefon 0770 405 849 sau pe Facebook aici.

Pentru donații, cu mențiunea „cazuri sociale Piatra-Neamț cu datorii”:

  • Asociația Născută Înger
  • CUI: 36063530
  • RO58BTRLRONCRT0345309301
  • BANCA Transilvania Piatra Neamț

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate