Piatra-Neamț: persoane cu adăposturi improvizate, la temperaturi sub zero grade

0

Scăderea bruscă a temperaturilor din ultimele două zile, mai ales pe timp de noapte, a readus în atenția polițiștilor locali și a reprezentanților Direcției de Asistență Socială necesitatea organizării unei acțiuni specifice de identificare a persoanelor fără adăpost, care se aciuează în diverse locuințe improvizate, fără căldură și condiții necesare unui trai decent.

Astfel, polițiștii locali de ordine publică, împreună cu reprezentantul D.A.S. Piatra Neamț, au depistat în sera zilei de 21 noiembrie 2022, 15 persoane care își improvizaseră culcușuri, la temperaturi sub zero grade, în locuri precum stații de autobuz, clădiri dezafectate sau intrări în scări de bloc.

Deși s-a încercat îndrumarea și transportul acestora în centrul de cazare specilizat din cartierul Speranța, acestea au refuzat categoric, preferând să rămână sub cerul liber.

Astfel de acțiuni vor continua pe tot parcursul sezonului rece, în speranța că măcar o parte dintre oamenii străzii, mulți dintre ei cu afecțiuni medicale grave, vor fi convinși să se deplaseze pe timp de noapte în adăpostul Speranța, centru pus la dispoziție gratuit pentru cei defavorizați, unde pot beneficia de hrană caldă, căldură, toalete și îngrijiri specializate.

Reamintim cetățenilor că în cazul în care observă oameni ai străzii aflați în dificultate, pot anunța Dispeceratul Poliției Locale Piatra Neamț, tel. 0233.231.300 sau Direcția de Asistență Socială – Primăria Piatra Neamț.

Informare transmisă de Poliția Locală Piatra-Neamț

aplicatie android ziar neamt

telegram ziar piatra neamt
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate