PIATRA NEAMȚ DE ALTĂDATĂ – III

Deosebit de interesante sunt și informațiile cu privire la fuga domnitorului Petru Rareș, fiul marelui Ștefan, în a doua domnie – 1538, spre Ardeal, prin Piatra Neamț.
Voievodul amintit ar fi trecut prin localitatea noastră parcurgând și zona cunoscută sub numele de Valea Viei. În această parte a orașului de atunci, ”se ajungea mergând pe lângă poalele Cozlei și în tot lungul ei, unde casele răzeșilor ce fuseseră împroprietăriți în locul domnesc, erau niște simple case de țară, ceva mai mari, clădite din vălătuci, lipite și văruite, înconjurate de livezi, unde boierimea târgului ducea o viață simplă și tihnită. Casele comunicau printr-o uliță îngustă și șerpuitoare care ducea la locul numit Valea Viei. Aici era o biserică de lemn, poate pe locul unde azi este biserica cimitirului, anterioară bisericii lui Ștefan și desigur, cea dintâi care a fost ridicată în aceste locuri. Această parte a târgului, însemnată pe acea vreme ca fiind mahala locuită de răzeșime, deșteaptă și azi interesul pentru legenda (în două variante n.n.) în legătură cu tristele evenimente din toamna anului 1538”.
Dar, iată descrierea acestor legende despre fiul Răreșoaiei și al lui Ștefan cel Mare. În prima variantă se spune că ”Petru Rareș, fugind prin târg prin Piatra și gonindu-l pietrenii, l-a fost ajungând un popă și a tras Petru Vodă înapoi în popă cu arcul și l-a lovit cu săgeata în oblâncul șeii și i-a zis: întoarce-te înapoi, popo, nu-ți lăsa liturghia neisprăvită; iar după ce au venit Petru Rareș Domn, a doua oară la Domnie, au scos ochii popii și pietrenilor acelora ce l-au gonit și le-au făcut blestem și afurisenie”.
Cât privește cea de-a doua variantă, se spune că ”Ștefăniță Vodă intrase în dragoste cu Rada, preoteasa vestită în frumusețe, al cărei bărbat, popa Ghiță, era cam ușor la cap. Pe acel timp, se obicise vorba că Petru Rareș e fugar prin țară, prigonit de boieri și că dragul ei Ștefăniță ajunsese Domn; se sfătuise deci preoteasa sâmbătă seara spre duminică, ca popa Ghiță să se puie la pândă cu dascălul Iancu, a doua zi după liturghie, în stufăria din drum, doar a trece Petru Vodă pe acolo, căci popa Ghiță îl cunoștea bine. Popa Ghiță slujea la biserica de lemn ce era atunci în mahalaua de azi, zisă Valea Viei și era aproape de drumul cel mare de o azvârlitură de băț (spre Bicaz – n.n.); el își luase două pistoale și un iatagan turcesc. Tocmai pe când popa săvârșea liturghia, văzu de departe venind un călăreț. Popa cunoscând în acest fugar pe Petru Vodă, deși era îmbrăcat țărănește și ne putând ieși din biserică în timpul liturghiei, scoase de sub veșminte un pistol, îl îndreptă pe fereastră și trase asupra lui Petru, rupându-i haina de pe el, dar nu-l omorî; atunci, întorcându-se Petru Vodă către biserică și văzând pe popa care era la fereastră, gata să tragă a doua oară, sări de pe cal, se ascunse după el și-l blestemă cumplit pe popă. Al doilea glonț trecu departe de Petru vodă, care atunci și sări din nou pe cal, luându-și drumul spre mănăstirea Bistrița.
După ce liturghia se săvârși cu toată spaima credincioșilor, dascălul Iancu alergă la Rada preoteasa să-i spuie cum popa Ghiță a tras cu pistoalele asupra lui Petru și nu l-a nimerit. Cum ajunse acasă, Rada îl dete afară; iar poporul auzind că el încercase să ucidă pe Petru Rareș, l-a alungat dintre ei, zicând că-i blestemat de Petru Vodă. După trei zile popa Ghiță se spânzură pe culmea Borzogheanului”.
În încheiere, culegătorul acestor legende făcea o observație demnă de a fi luată în seamă, după care ”preoții de atunci nu erau nici mai buni, nici mai răi ca cei de azi; iar amestecul lor în alte treburi decât cele bisericești, n-a făcut decât să le scadă prestigiul, în toate timpurile”.
Pentru cei din zilele noastre ”las” pe cititorii noștri să tragă singuri concluziile!

Prof. Gheorghe Radu