Piața de energie, reglementată până în 2025. Achizitor unic: OPCOM. Ordonanța care va fi mâine pe masa Guvernului (DOCUMENT)

0

În ședința de mâine, 11 octombrie, la Guvern, urmează să se adopte Ordonanța de urgență care va avea un impact asupra tarifelor la energia electrică.

În nota de fundamentare a actului normativ se arată că, în medie, prețurile la energie electrică au crescut de 2 până la 3 ori peste nivelurile istorice. Creșterea prețului la energie electrică atât la nivel european, cât și la nivel național au provocat perturbări sociale și economice considerabile.

În același timp, creșterea prețurilor pe piețele angro de energie electrică a condus la creșteri bruște ale prețurilor cu amănuntul ale energiei electrice, care se preconizează că vor continua înainte de următorul sezon de încălzire, afectând treptat majoritatea contractelor încheiate cu consumatorii. Creșterea bruscă a prețurilor gazelor naturale și cererea aferentă de combustibili alternativi au condus, de asemenea, la o creștere a prețurilor altor produse de bază, cum ar fi cele ale țițeiului și cărbunelui, mai arată Guvernul.

Astfel, prin derogare de la prevederile Legii energiei și a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările și completările ulterioare, pe durata 1 ianuarie 2023 – 31 martie 2025 se instituie mecanismul de achiziție centralizată de energie electrică prevăzut în anexa OUG (document mai jos). Acest mecanism ar urma să limiteze veniturile obținute de producătorii de energie electrică. Achizitor unic va fi OPCOM, iar prețul de vânzare/cumpărare va fi de 450 lei/MWh.

Societatea Operatorul pieței de energie electrică și de gaze naturale „OPCOM” S.A. are calitatea de achizitor unic pe piața de energie electrică. OPCOM, în calitate de achizitor unic, cumpără energia electrică de la producători și vinde energia electrică achiziționată furnizorilor de energie electrică care au contracte încheiate cu clienți finali, operatorului de transport și de sistem energie electrică și operatorilor de distribuție energie electrică, pentru acoperirea consumului propriu tehnologic al rețelelor exploatate de aceștia.

În proiectul de OUG este prevăzut că „nerespectarea obligaţiilor prevăzute în Anexa nr. 11 constituie contravenţie şi se sancţionează de către ANRE cu amendă contravenţională de la 1% la 5% din cifra de afaceri anuală din anul financiar anterior sancţionării.”

Mecanismul nu se va aplica însă producătorilor de energie electrică din surse regenerabile de energie, precum: a) energie hidraulică utilizată în centrale cu o putere instalată de cel mult 10 MW; b) energie eoliană; c) energie solară; d) energie geotermală; e) biomasă; f) biolichide; g) biogaz; h) gaz de fermentare a deșeurilor; i) gaz de fermentare a nămolurilor din instalațiile de epurare a apelor uzate. Mecanismul nu se va aplica nici capacităților de producere a energiei electrice intrate în funcțiune după data de 1 aprilie 2022, și nici producătorilor cu capacități de producere de energie electrică și termică în cogenerare care livrează energie termică în SACET.

Premierul Nicolae Ciucă a declarat:Bugetul pentru anul viitor, primul asemenea document bazat pe finanțarea programelor, va asigura resursele pentru măsurile de protejare a cetățenilor, mai ales a celor vulnerabili, și de susținere a economiei.

Pentru a prelua și în lunile următoare din presiunea creșterii prețurilor la energie, vom continua să asigurăm prețul de 0,68 de lei/kw pentru cetățenii care consumă până la 100 de kilowați pe lună și de 0,80 de lei/kw pentru cei care consumă până în 255 de kilowați. Același preț va fi și pentru cei care consumă peste 255 de kilowați, până la acest plafon, dar pentru ce depășește, luăm în calcul prețul de 1,3 lei/kw.

Pentru IMM-uri, vom susține tot prețul de 1 leu/kw, iar pentru marii consumatori, 1,3 lei/kw, soluție de menținere a competitivității producției românești. Toate aceste elemente vor fi incluse într-o ordonanță de urgență, care va intra în vigoare începând cu luna ianuarie, pentru o perioadă de un an de zile.

Cetățenii și economia românească au în continuare nevoie de susținere. Vom merge mai departe cu Programul ”Sprijin pentru România” atât în ce privește măsurile economice, cât și pe cele sociale, precum acordarea voucherelor de 50 de euro o dată la două luni pentru persoanele vulnerabile.

De asemenea, vom majora pensiile cu un procent similar ratei inflației, pentru a acoperi pierderea cauzată de inflație în bugetul persoanelor vârstnice.

Îi rog pe cetățeni să aibă încredere că vom găsi soluții pentru ca fiecare om să fie ajutat să depășească perioada dificilă pe care o traversăm!

OUGANEXA

NF-39

aplicatie android ziar neamt

telegram ziar piatra neamt
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate